
Misiunea salvatorilor a fost extrem de dificilă din cauza spaţiului îngust care a îngreunat mult accesul către victimă, potrivit informațiilor oferite de ziarul Obiectiv.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, un localnic din satul Malu Roşu, comuna Armăşeşti, a sunat duminică dimineaţă la 112 şi a anunţat că o femeie a căzut într-o fântână.
Trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD, un container Multirisc şi un echipaj al SAJ Ialomiţa - Substaţia Urziceni au fost mobilizate în sprijinul femeii din fântână.
Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că femeia se afla într o fântână de circa 8 metri, extrem de îngustă, dar era conştientă. Misiunea salvatorilor de a o salva a fost dificilă, dat fiind spaţiul îngust care a îngreunat mult accesul către victimă.
În cele din urmă, femeia a fost scoasă şi predată echipajului SAJ Ialomiţa, care a transportat-o la spitalul din Urziceni, conştientă.
Poliţiştii urmează să stabilească acum dacă a fost vorba despre un accident sau despre o tentativă de sinucidere.