Antena 3 CNN Actualitate Locale Fetița din Constanța a plecat în excursie cu grădinița însoțit de un prieten al familiei. În timp ce mergea cu mașina, vecinul i-a băgat mâna în zona intimă. Atunci micuța a înțeles că ceva nu e în regulă

Fetița din Constanța a plecat în excursie cu grădinița însoțit de un prieten al familiei. În timp ce mergea cu mașina, vecinul i-a băgat mâna în zona intimă. Atunci micuța a înțeles că ceva nu e în regulă

Fetița din Constanța a plecat în excursie cu grădinița însoțit de un prieten al familiei. În timp ce mergea cu mașina, vecinul i-a băgat mâna în zona intimă. Atunci micuța a înțeles că ceva nu e în regulă
05 Aug 2019   •   23:49

Un bărbat a ajuns în atenția oamenilor legii după ce, în timp ce însoțea copilul unor cunoștințe într-o excursie organizată de grădiniță, s-a așezat lângă o minoră și i-a introdus mâna în pantaloni, în zona organelor genitale. Acesta a recunoscut fapta pe tot parcursul audierilor și procesului penal. Pe 12.06.2019 a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală, iar la mijlocul lunii iulie a fost condamnat de către prima instanță la 2 ani și 9 luni cu suspendare. Decizia nu este definitivă, apelul urmând a se judeca pe 7.11.2019.

Totul s-a petrecut pe 20.05.2019, cu ocazia deplasării într-o excursie organizată de o grădiniță la o fermă din localitatea Târgușor din județul Constanța. Unul dintre martori, adică mama unui copil, a declarat în fața anchetatorilor, potrivit rolii.ro, că în excursie au fost aproximativ 20 de copii, doi educatori și numitul M.M.. 

Mai multe, pe Replicaonline.ro.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close