Antena 3 CNN Actualitate Locale Incendiu devastator în Braşov, la un depozit de mobilă

Incendiu devastator în Braşov, la un depozit de mobilă

Incendiu devastator în Braşov, la un depozit de mobilă
07 Feb 2016   •   15:04

Un incendiu puternic a izbucnit duminică la un depozit de material lemnos și de recondiționat mobilă din localitatea Hărman, pompierii intervenind cu 10 autospeciale cu apă și spumă.

"Incendiul s-a declanșat duminică în jurul orei 5, la acoperișul depozitului și apoi a cuprins întreaga hală în care se afla material lemnos și mobilă, pe o suprafață de 1000 de metri pătrați. Nu s-au înregistrat victime, dar intervenția care a durat aproape cinci ore a fost deosebit de dificilă datorită temperaturilor scăzute și a presiunii mici din hidranți. S-a reușit localizarea incendiului înainte de a se extinde la vecinătăți având în vedere că în apropierea acestuia se afla o tipografie și mai multe locuințe", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.

Sursa citată a mai precizat că la stingerea incendiului s-a intervenit inițial cu cinci autospeciale de la ISU Brașov, apoi s-a cerut ajutor de la Covasna de unde au venit două autospeciale, și alte două de la Serviciul de Intervenții al Primăriei Prejmer. Cauza incendiului este în curs de cercetare, a mai spus purtătorul de cuvânt.

×
Subiecte în articol: incendiu Brașov
Parteneri
Medicul Adrian Marinescu, detalii de ultimă oră despre Florin Piersic
x close