Mai multe staţiuni din sudul litoralului au rămas fără curent electric începând de sâmbătă, echipele de intervenţie ale distribuitorului de electricitate remediind avariile în mod gradual. Intervenţii au termen de finalizare duminică după-amiază, notează Agerpres.
Prefectul judeţului Constanţa, Adrian Picoiu, a declarat că la ora actuală întreruperi de electricitate mai sunt în trei puncte din staţiunea Venus, intervenţiile echipelor distribuitorului de electricitate fiind în derulare.
"Fiind temperaturi ridicate, avariile s-au produs pentru că a fost un consum foarte mare de curent electric. Unii acuzau Nibiru de producerea avariilor, dar nu este adevărat, ei au reţeaua lor proprie de electricitate. În trei puncte din staţiunea Venus mai sunt probleme acum, distribuitorul de electricitate m-a asigurat că în cel mult două ore se vor remedia şi acestea", a spus Picoiu.
Hoteluri, restaurante, terase din staţiunile Venus, Saturn, Cap Aurora, Neptun, Eforie sunt afectate de întreruperile, în unele cazuri în mod repetat, de electricitate.