Antena 3 CNN Actualitate Locale Peste cinci sute de clujeni, la un marş de susţinere a minorităţilor sexuale

Peste cinci sute de clujeni, la un marş de susţinere a minorităţilor sexuale

Peste cinci sute de clujeni, la un marş de susţinere a minorităţilor sexuale
01 Iul 2017   •   12:28

Peste cinci sute de reprezentanţi ai minorităţilor sexuale şi susţinători ai lor au luat parte, sâmbătă, la un marş prin care au dorit să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă în România, potrivit news.ro.

Printre participanţi s-a numărat şi deputatul USR Adrian Dohotaru care a declarat că primăria a greşit că nu a autorizat acţiunea în centrul oraşului, ci pe o stradă laturalnică.

„Mişcarea nu este o paradă, ci un marş. Trebuie să spunem stop abuzurilor din spaţiul public. Este important să revendicăm acest spaţiu public, pentru că este al tuturor şi este dreptul nostru să fim azi aici. Nu vorbim despre preferinţele oricărei persoane, ci vorbim despre respectarea unor drepturi civice. Acesta este dreptul nostru de întrunire în spaţiul public pe care îl revendicăm şi vom face asta de câte ori va fi nevoie pentru că mişcarea pentru drepturile comunităţii LGBT în România abia acum începe să crească. Vom face asta fără ură, împreună şi cu solidaritate”, a spus Andra Cordoş, preşedinte Go Free şi membru al Comitetului Naţional Coordonator al Campaniei ”No Hate Speech în România”.

Imediat după terminarea marşului, organizatorii i-au sfătuit pe cei prezenţi să nu renunţe la însemnele, pancartele şi steagurile cu care au venit, subliniind faptul că ”oraşul nu este sigur” din acest punct de vedere.

×
Subiecte în articol: Cluj sustinere
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close