Antena 3 CNN Actualitate Locale Poliţiştii de frontieră au descoperit în trafic, în Arad, două maşini de 200.000 de euro cu acte false. Şoferii erau ciprioţi

Poliţiştii de frontieră au descoperit în trafic, în Arad, două maşini de 200.000 de euro cu acte false. Şoferii erau ciprioţi

M.P.
1 minut de citit Publicat la 19:27 08 Iun 2026 Modificat la 19:27 08 Iun 2026
range4
Poliţiştii de frontieră au descoperit în trafic, în Arad, două maşini de 200.000 de euro cu acte false. Sursa foto: Poliţia de Frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au descoprit, pe Autostrada A1 Deva - Nădlac, două maşini care valorează 200.000 de euro, cu acte false, înmatriculate în Marea Britanie și conduse de doi cetățeni ciprioți.

"În urma verificărilor s-a constatat că certificatele de înmatriculare nu întrunesc condițiile de formă și fond ale unor documente autentice. Totodată, seria de șasiu poansonată a unuia dintre vehicule nu prezenta caracteristicile specifice aplicate de producător, existând suspiciuni de contrafacere.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției pentru continuarea verificărilor, iar autoturismele, evaluate la aproximativ 200.000 euro au fost indisponibilizate.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fal,s respectiv, tăinuire și fals material în înscrisuri oficiale urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun", a transmis Poliţia de Frontieră.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close