Antena 3 CNN Actualitate Locale Restricții de circulație pe DN1, în Prahova, până la Crăciun. Poliţia recomandă şoferilor să-și păstreze calmul

Restricții de circulație pe DN1, în Prahova, până la Crăciun. Poliţia recomandă şoferilor să-și păstreze calmul

Compania de Drumuri și Poduri a anunțat restricții de circulație pe DN1, în dreptul localității Cornu din județul Prahova. Șoferii sunt sfătuiți să-și păstreze calmul.

Restricții de circulație pe DN1, în Prahova, până la Crăciun. Poliţia recomandă şoferilor să-și păstreze calmul
Sursa foto: Directia Regionala de Drumuri si Poduri Bucuresti
de Silvia Preda    |    02 Noi 2022   •   16:51

Au început lucrările de amenajare a intersecției de pe DN 1 la km 94+650 cu DJ 101R, în soluție giratorie, în zona localității Cornu, judeţul Prahova.

"Realizarea sensului giratoriu are în vedere reducerea riscului de accidente care au ca și cauză principală pătrunderea pe contrasens, cât și întoarcerea neregulamentară.

Obiectivul general urmărește crearea unui acces ușor din DN1 în DJ 101R precum și din DJ 101R, către direcția București sau Brașov, prin posibilitatea intrării în siguranță a participanților la trafic în intersecție.

Vă rugăm circulați cu atenție și respectați semnalizarea rutieră instituită temporar în zona lucrărilor!", este anunțul publicat pe Facebook de Compania de Drumuri.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Lucrările au loc în perioada 1 noiembrie 2022-19 decembrie 2022, potrivit Poliției Prahova.

"Cu această ocazie, pe durata efectuării lucrărilor vor fi instituite restricții de circulație pe DN1, pe sectorul de drum cuprins între km 94+350 - km 94+950. Lucrările vor fi semnalizate corespunzător.

Recomandăm conducătorilor auto să-și păstreze calmul și să respecte normele rutiere în vigoare", arată un comunicat al Poliției Prahova.

×
Subiecte în articol: restricţii Cornu prahova
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close