Antena 3 CNN Actualitate Locale Niciun an fără trafic de coşmar pe Valea Prahovei

Niciun an fără trafic de coşmar pe Valea Prahovei

Niciun an fără trafic de coşmar pe Valea Prahovei
Sursa foto: Foto: pixabay.com
02 Ian 2016   •   20:52

Lipsa unei autostrazi spre munte se simte mai ales zilele acestea cand romanii nu vor decat în vacanta sa se bucure de zapada de pe partii. Greu, insă. Drumul pana la munte sau cel de intoarcere spre casa este un cosmar

 
DN1  a fost iar un drum cu patimi. Masinile au stat cu orele bara la bara sau au circulat cu viteza melcului. 
 
Turiştii care au făcut Revelionul în staţiunile de pe Valea Prahovei sau din judeţul Braşov au încercat să evite aglomeraţia care se formează de fiecare dată pe DN1 la finalul vacanţelor de sărbători. Unii au plecat cu o zi mai devreme spre casă, în speranţa că nu vor pierde prea mult timp în trafic. Au avut însă ghinion. Distanţa între Braşov şi Predeal s-a parcurs în aproximativ două ore şi jumătate. 
 
Celor aflaţi deja la munte li s-a adăugat un nou val de turişti, care vor să petreacă sfârşitul de săptămână pe pârtie, mai ales că meteorologii au anunţat ninsori pentru aceste zile. Aşa se face că, între Comarnic şi Braşov s-a circulat bară la bară pe ambele sensuri de mers.  
 
Zeci de echipaje de poliţie sunt mobilizate zilele acestea pe DN1, în încercarea de a fluidiza traficul. 
 

×
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close