Panică în gara Pașcani. Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări. Incidentul a avut loc în apropierea stației Lukoil, trenul fiind în deplasare.
Update 11:55. ISU Iaşi a informat că pompierii au reuşit să stingă incendiul izbucnit, luni dimineaţa, la locomotiva trenului care circulă pe ruta Iaşi - Suceava.
ȘTIRE INIȚIALĂ
În vagoane se aflau 52 de persoane, 20 de adulți și 32 de copii, care s-au autoevacuat rapid din tren.
La locul intervenției au fost trimise două echipaje medicale: un echipaj SAJ B2 și un echipaj SMURD EPA.
Din fericire, niciun pasager nu a avut nevoie de îngrijiri medicale sau să fie transportat la spital.
Autoritățile urmează să stabilească din ce cauză a izbucnit incendiul.