Antena 3 CNN Actualitate MAE, precizări după întâlnirile cu autoritățile norvegiene: Copiii Bodnariu au cetățenie dublă

MAE, precizări după întâlnirile cu autoritățile norvegiene: Copiii Bodnariu au cetățenie dublă

1 minut de citit Publicat la 19:15 13 Ian 2016 Modificat la 19:15 13 Ian 2016
bodnariu.jpg
Un expert din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a fost trimis în Norvegia pentru a oferi asistență în cazul Bodnariu, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al MAE.

Raluca Lunculescu, purtător de cuvânt MAE, a prezentat, într-o declarație de presă, demersurile autorităților din România în privința soluționării cazului familiei de români ai cărei copii au fost preluați de autoritățile norvegiene.

Potrivit acesteia, ambasadorul României la Oslo a avut întâlniri atât cu familia Bodnariu, cât și cu ministrul norvegian al Copiilor, Egalitatii și Incluziunii Sociale, unde a accentuat interesul superior al copiilor de a nu fi separați.

Ambasada Norvegiei la București, precizări cu privire la cazul Bodnariu

"Familiei Bodnariu i s-au recomandat alţi doi avocaţi norvegieni, care s-au ocupat în trecut de cazuri similare şi care pot colabora cu avocatul familiei. Din discuţie a rezultat că sesizările privind eventuale abuzuri ale Barnevernet pot fi adresate doar de familie, prin avocat, către instituţia Fylkesmannen, care este reprezentantul autorităţilor centrale în teritoriu", a mai spus purtătorul de cuvânt al MAE.

La discuțiile de la Ministerul de Externe norvegian, ambasadorul român a subliniat că este vorba despre un caz social cu impact emoțional și media foarte mare și a propus o cooperare politică în gestionarea sa.

La rândul său, partea norvegiană a precizat că ancheta Barnevernet nu a avut aspecte religioase, cerând României respectarea  confidențialității.

Petiție pentru salvarea copiilor familiei Bodnariu. Semnează și tu!

Copiii soţilor Bodnariu - românul Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţia sa norvegiancă Ruth, asistentă medicală -, dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. Părinții sunt acuzați de abuz și îndoctrinare religioasă, iar autoritățile norvegiene au demarat procedurile de adopție.

Petitia poate fi citită și semnată AICI.


×
x close