Antena 3 CNN Actualitate Magistrații au decis: carnea separată mecanic folosită la fabricarea crenvurştilor „nu poate fi considerată carne”

Magistrații au decis: carnea separată mecanic folosită la fabricarea crenvurştilor „nu poate fi considerată carne”

Un mare lanţ de supermarketuri din România a contestat în instanţă o amendă de 7.000 de lei primită de la Protecţia Consumatorului pentru crenvurştii de pasăre pe care i-a pus în vânzare. Judecătorii au menţinut amenda, sentinţa fiind definitivă.

Magistrații au decis: carnea separată mecanic folosită la fabricarea crenvurştilor „nu poate fi considerată carne”
Sursa foto: Pixabay.com
de Gabriel Dano    |    21 Dec 2020   •   20:50

Litigiul dintre companie şi Protecţia Consumatorului a început în octombrie 2019, când, în urma unui control, compania a fost amendată cu 7.000 de lei pentru că „avea expus la comercializare produsul denumit „Crenvurşti de pasăre”, iar în urma verificării listei de ingredient s-a constatat că produsul conţine carne de pasăre separată mecanic (pui+curcan) în procent total de 48% şi carne de pui de doar 18%, iar potrivit dispoziţiilor din Regulamentul (CE) nr.853/2004, preluate de Regulamentul (UE) nr.1169/2011, ingredientul „carne de pui/curcan separată mecanic” nu poate fi considerat ca fiind "carne", fiind astfel indus în eroare consumatorul”.

Compania de retail a contestat în instanţă procesul-verbal întocmit de ANPC, iar prima fază a procesului s-a judecat la Judecătoria Călăraşi. Aceasta a mai arătat că „nu este obligată să îşi dovedească nevinovăţia, intimata (n.r. ANPC) fiind cea care trebuie să demonstreze existenţa şi realitatea faptei contravenţionale, putând răsturna prezumţia de legalitate a procesului-verbal contestat prin probe administrate în faţa instanţei de judecată”.

De asemenea, retailerul a mai arătat că „nu consideră că este întemeiat punctul de vedere al inspectorilor ANPC în sensul în care, prin faptul că Regulamentul nr. 853/2004 defineşte în mod distinct carnea şi carnea separată mecanic, ar rezulta că actul normativ reglementează două categorii complet distincte de produse şi ar exclude, astfel, carnea separată mecanic din categorie generică a cărnii”.

Cu alte cuvinte, contrar constatărilor ANPC, aceasta le-a cerut judecătorilor să constate că în cazul cărnii separate mecanic e vorba tot de carne. 

„Potrivit dispoziţiilor din Regulamentul (CE) nr.853/2004, preluate de Regulamentul (UE) nr.1169/2011, anexa 1, punctul 1.14, se stipulează că, carnea separată mecanic este produsul obţinut prin îndepărtarea cărnii de pe oasele acoperite de carne după dezosare sau de pe carcasele de pasări prin mijloacele mecanice care determină distrugerea şi modificarea structurii fibroase a muşchilor, în timp ce la art. 1.15 preparatele din carne sunt definite ca fiind carnea proaspătă, inclusiv carnea care a fost secţionată în fragmente, căreia i se adaugă produse alimentare, condimente sau aditivi sau care a fost supusă unei prelucrări insuficiente pentru a modifica în esenţă structura fibroasă a muşchilor şi a determina astfel dispariţia caracteristicilor cărnii proaspete. Ca atare, în mod evident se face o distincţie clară între cele două concepte utilizate, astfel că ingredientul „carne de pui/curcan separată mecanic nu poate fi considerat ca fiind "carne", fiind astfel indus în eroare consumatorul, care potrivit etichetei afişate cumpără crenvurşti din carne de pui”, se arată în sentinţa Judecătoriei Călăraşi.

Judecătorul a mai arătat că „modul de prezentare al produsului ca fiind din carne de pui este susceptibil să inducă în eroare consumatorul mediu, care de multe ori nici nu poate citi corespunzător cuprinsul etichetei datorită caracterelor mici utilizate, determinându-l să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o, dacă ar fi ştiut care este în realitate compoziţia acestuia”.

Sentinţa Judecătoriei Călăraşi a fost atacată cu apel la Tribunalul Călăraşi. Judecătorii de aici au menţinut sentinţa Judecătoriei Călăraşi, menţinând astfel amenda de 7.000 de lei.

 

×
Subiecte în articol: crenvurști
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close