Marile evadări din pușcăriile din România – scurtă istorie

22 Iul 2014   •   16:22
Marile evadări din pușcăriile din România – scurtă istorie
De-a lungul timpului, prizonieri mai mult sau mai puţin periculoşi au dat dovadă de o incredibilă inventivitate şi tenacitate în a-şi croi drum spre libertate, iar nume ca Papillon, Monte Cristo, Casanova şi închisori ca Turnul Londrei, Stalag Luft III sau Alcatraz au născut poveşti şi filme senzaţionale despre evadări. Mai puţin cunoscute – deşi nu mai puţin spectaculoase – sunt o serie de evadări din închisorile româneşti; iată, în cele ce urmează, o scurtă trecere în revistă a celor mai interesante cazuri, pornind de la finalul secolului al XIX-lea şi până în anul 2000.

Individul izolat de societate capătă un simţ supradezvoltat al libertăţii. Asemenea unui animal rănit, el este gata de orice pentru a fi din nou neîngrădit. Acelaşi lucru îl reflectă şi cronica evadărilor din închisorile româneşti. Reuşite uneori graţie inventivităţii şi îndrăznelii prizonierilor, alteori mulţumită norocului sau neglijenţei gardienilor, evadările prizonierilor români au fost rareori mediatizate şi încă şi mai rar soldate cu rămânerea în libertate a celor fugiţi. În demersul nostru – acela de a alcătui o incursiune printre cele mai spectaculoase evadări din închisorile autohtone – am fost ajutaţi de colonelul Traian Tandin, reputat ofiţer judiciarist şi discipol al marelui criminalist, general de brigadă Dumitru Ceacanica.

Hoţul care a umflat „Cloşca cu puii de aur“

În dimineaţa zilei de 21 noiembrie 1875, gardianul de serviciu al Senatului României a observat că Tezaurul „Cloşca cu puii de aur“, care era expus într-una dintre sălile cancelariei, dispăruse, iar deasupra locului gol se găsea, mândră, sfidătoare, o gaură în tavan.

Poliţia l-a prins repede pe un anume Pantazescu, un lunatic care dorea să devină celebru. Acesta participase la sesiunea parlamentară, seascunsese în clădirea, iar în timpul nopţii se apucasesă găurească tavanul. Pentru a nu alarma gardienii, Pantazescu lăsase molozul să cadă într-o umbrelă. Apoi, cu ajutorul unei frânghii, selăsase în gol şi furase tezaurul. La anchetă, acesta a mărturisit că dorea să între în istorie drept „cel mai celebru hoţ“. Presa vremii nota că oamenii au luat cu asalt curtea poliţiei, pentru a vedea dacă tezaurul a fost recuperat. Profitând de faptul că a sa celulă era în permanenţă deschisă şi nemaiputând face faţă interviurilor solicitate de ziarişti, Pantazescu s-a îmbrăcat într-un costum nou, pe care îl primise drept „atenţie“ pentru un interviu, a motivat că este aşteptat la anchetă şi a şters-o englezeşte. A fost prins în şapte ore, dar, de frica unui scandal monstru, poliţia a tăcut mâlc...

Pantelimon, haiducul care a evadat de la Piatra Neamţ
Documentele de arhivă consemnează incredibilele fapte de curaj şi generozitate ale vestitului haiduc Pantelimon, căruia, în judeţul Neamţ, i s-au închinat şi numeroase cântece. Născut în 1870, acesta a fost arestat în anul 1900 pentru tâlhărie. Iar între 1900 şi 1914, a fost deţinut în închisorile din Botoşani, Doftana şi Piatra Neamţ pentru „crime de tâlhărie“ sau pentru „evadare şi revoltă“. Cazul haiducului a făcut senzaţie în epocă, presa etichetându-l drept „cinstit până la moarte“; la vremea respectivă, Pantelimon a fost apărat de celebrul N.D. Cocea, care a şi reuşit să-i demonstreze în cele din urmă nevinovăţia. Fostul haiduc a devenit în 1914 gospodar, căsătorindu-se în 1916, la 46 de ani. A murit la 30 mai 1929.

În 1913, Toader Pantelimon se afla în închisoarea din Piatra Neamţ, din care nu reuşise până atunci să evadeze nimeni. Deţinuţii erau legaţi cu lanţuri grele la mâini şi la picioare. Haiducul şi-a dat seama că numai printr-o revoltă poate scăpa şi, având o mare influenţă asupra celorlalţi detinuţi, i-a convins să se răzvrătească. Atacul s-a dat în prima duminică din august 1913. Puţinii paznici – pentru că era duminică – au fost dezarmaţi, iar toţi deţinuţii au fugit, fără a face vărsare de sânge, la îndemnul haiducului. Acesta a fost însă prins mai târziu, iar pentru el penitenciarul pregătise faimoasa „cameră de fier“...

Atentatul de la Senat şi cele două evadări ale „Ciungului”
Cel mai mare terorist român al anului 1920 a reuşit două evadări celebre, una din arestul Poliţiei Capitalei, iar alta de sub paza santinelei de la Curtea Marţială. A fost prins în anul următor de agenţii Siguranţei, după un schimb de focuri într-o pădure de lângă Călugăreni. Iată, însă, începutul istoriei sale: la 8 decembrie 1920, după deschiderea Senatului, o bombă a explodat, în atentat murind mai mulţi episcopi şi senatori, precum şi un ministru. Conducătorul grupării teroriste comuniste era Max Goldstein, originar din Bârlad, de 22 de ani, absolvent a două clase primare. Expert în confecţionarea explozibililor, care l-au lăsat fără un braţ în timp ce îşi făcea ucenicia în Rusia Sovietică, Max a fost arestat imediat după atentat. „Ciungul“ a simulat însă, în arestul capitalei, în noaptea de 16 februarie, că îi este rău şi are convulsii de vomă. Dus la toaletă, Max l-a dezarmat pe paznicul somnoros şi, sub ameninţarea pistolului, în două minute a fost liber ca pasărea cerului. Arestat după două zile, a reuşit din nou să evadeze; pe-atunci, deţinuţii nu erau duşi cu lanţuri la Curtea Marţială. Păzit doar de un jandarm şi profitând de înghesuială, „Ciungul“ l-a lovit pe paznic şi a dispărut în mulţime...  Continuarea pe historia.ro

x close