Antena 3 CNN Actualitate Maşinile electrice, aproape aceleaşi privilegii cu cele ale poliţiei

Maşinile electrice, aproape aceleaşi privilegii cu cele ale poliţiei

Maşinile electrice, aproape aceleaşi privilegii cu cele ale poliţiei
01 Oct 2015   •   11:29

O serie de avantaje pentru șoferii de automobile electrice au intrat în vigoare în Germania, incluzând privilegii de parcare, permisiunea de a folosi benzile pentru autobuze și plăcuțe speciale de înmatriculare, informează agenția DPA, preluată de Agerpres

Măsurile sunt incluse într-o lege privind 'electromobilitatea' adoptată anul trecut și care va expira la 30 iunie 2030. Însă scutirile de taxe pentru proprietarii de automobile electrice au fost până în prezent excluse.

Beneficiile menționate se aplică automobilelor pe bază de baterii, precum și altor autovehicule ecologice, cum ar fi cele hibride pe benzină, dar și cu motoare electrice sau vehiculele care folosesc drept combustibil hidrogenul.

Ministrul transporturilor, Alexander Dobrindt, speră că plăcuțele de înmatriculare speciale ale automobilelor electrice vor spori sensibilizarea publicului din Germania față de acest tip de autovehicule, având în vedere că volumul vânzărilor este în urma obiectivelor guvernamentale.

Municipalitățile pot acum decide cu privire la rezervarea de locuri de parcare la încărcarea bateriilor în stațiile pentru vehiculele electrice, precum și oferirea de parcare gratuită, notează DPA.

De asemenea, autoritatea locală poate acorda permise speciale pentru proprietarii de automobile electrice din zonele sensibile din punctul de vedere al problemelor de mediu și să autorizeze accesul pe benzile de autobuz ale unor astfel de autovehicule care vor avea în acest scop plăcuțe de înmatriculare distincte de restul participanților la trafic. Această măsură va putea fi luată numai în cazul în care condițiile rutiere permit acest lucru.

Măsurile sunt consultative, iar decizia finală privind punerea în aplicare a acestora este a autorităților de control al traficului, precizează DPA.

Zeci de modele de autovehicule pur electrice sau hibride sunt disponibile în Germania, dar startul în achiziționarea acestora a fost lent. Criticii spun că autovehiculele electrice sunt prea scumpe pentru a fi cumpărate și deplâng faptul că oferta conține o gamă limitată de modele.

Berlinul are drept obiectiv atingerea cifrei de un milion de automobile electrice pe drumurile publice până în anul 2020. În prezent, vânzările anuale din Germania de automobile electrice nu depășesc cinci cifre.

×
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close