Antena 3 CNN Actualitate Media Antena 1 - de 19 ani aproape, ca o mare FAMILIE

Antena 1 - de 19 ani aproape, ca o mare FAMILIE

Antena 1 - de 19 ani aproape, ca o mare FAMILIE
Sursa foto: Foto: Antena1
29 Noi 2012   •   20:55

Mereu împreună, mereu aproape de oameni. Timp de 19 ani Antena 1 şi-a câştigat locul în sufletele voastre, ale telespectatorilor. Ne-aţi urmărit emisiunile, ne-aţi ascultat dezbaterile, aţi râs la matinale şi v-aţi emoţionat la campaniile Observatorului.

Aţi cunoscut oamenii care şi-au dedicat cariera Antenei 1, care s-au format, s-au dedicat şi au evoluat în spiritul "mereu aproape". Sunt "anteniştii" noştri, dar în primul rând, suntem ai voştri. Cu toţii am împlinit 19 ani. Au fost 19 ani de performanţe, 19 ani de provocari, 19 ani într-o mare familie.

"Am crescut natural, frumos, corect, cinstit!", spune Andreea Berecleanu. 

"Antena 1 a fost tot, familie, casă, copil, soţ, absolut tot!", susţine Adelana Nistoreasa.

Acum 19 ani Antena 1 a emis pentru prima oară. Era 29 noiembrie 1993 şi prima televiziune comercială din România intra în casele telespectatorilor.

Între timp a devenit o televiziune de 6 milioane de români.  Nu a fost întotdeauna simplu sau plăcut, dar am rezistat împreună.

"Când spun 19 ani de Antena 1 mă emoţionez pentru că văd în spate 19, 20 de ani de carieră şi fiecare moment în parte a contat foarte mult", a mai completat Andreea Berecleanu.

"Aceşti ani au însemnat nişte ani de entuziasm, de dăruire, de pasiune. Toată Antena a lucrat dintotdeauna ca o mare familie", a spus Florin Brătescu - Primul Director General al Antenei 1.

Familia s-a mărit, au apărut oameni noi, la fel de entuziaşti.

"Din 19 ani, 8 mi i-am petrecut în sânul familiei Antena 1. Pentru că asta a devenit Antena 1 pentru mine, mai mult decât un loc de muncă, a devenit acasă, a devenit familie, aici sunt unii din cei mai buni prieteni ai mei", ne-a mărturisit Octavia Geamănu, prezentatoare Observator Special

" Antena 1 ne-a dat şansa de a ne muta de pe un teren mic, unde jucam undeva în spatele blocului, cu băieţii, pe un teren mare, cu porţi, cu arbitri, cu echipament, cu iarbă reală, cu nocturnă, mai nou, la X Facto", ne-a spus şi Dani Oţil.

19 ani de emisie Antena 1 înseamnă Observator, Duminica în familie, Din Dragoste, Genialii, Neatza cu Răzvan şi Dani, X Factor.

Înseamnă  o şcoală de media - aici s-au format jurnalişti, aici s-au lansat campaniile Observatorului şi s-au înregistrat recorduri. Antena 1 înseamnă prezenatori cu experienţă, reporteri profesionişti, înseamnă magicienii din spatele camerelor, înseamnă telespectatori fideli. Antena 1 este mereu aproape - ca o mare familie.



×
Subiecte în articol: Antena 1
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close