Antena 3 CNN Actualitate Media Aplaudat 55 de minute la Paris, anonim în România. Povestea regizorului Petrică Ionescu

Aplaudat 55 de minute la Paris, anonim în România. Povestea regizorului Petrică Ionescu

Aplaudat 55 de minute la Paris, anonim în România. Povestea regizorului Petrică Ionescu
Sursa foto: Foto: Videonews
de M.Z.    |    15 Mai 2012   •   22:53

Un regizor român a reuşit performanţa de a fi aplaudat aproape o oră la Opera din Paris, însă el nu a primit niciodată recunoaştere de acasă.

Petrică Ionescu, regizor de teatru şi operă, este acum la Nissa şi pregăteşte un alt spectacol, deşi s-a declarat "măcinat" de modul cum este tratat în ţara sa natală.

"Este o injustiţie, mă macină, mă tulbură, mă seacă la suflet (faptul că nu este recunoscut în ţară - n.r.). Peste tot în străinătate, numele meu e asociat cu regizori români", a mărturisit regizorul Petrică Ionescu, într-o intervenţie telefonică, în ediţia de marţi seară a emisiunii Sinteza Zilei, de la Antena 3.

Regizorul a făcut spectacole şi în România, piesele s-au jucat aici, însă, spune Ionescu, multe dintre ele au fost criticate dur.

La Opera din Paris însă, Petrică Ionescu a fost aplaudat timp de 55 de minute.




×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei
Parteneri
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!
x close