Antena 3 Actualitate Media "Luaţi-le euro grecilor". Tabloidul german Bild îndeamnă la referendum pentru "scoaterea grecilor falimentari din zona euro"

"Luaţi-le euro grecilor". Tabloidul german Bild îndeamnă la referendum pentru "scoaterea grecilor falimentari din zona euro"

de Antena3.ro    |    03 Noi 2011   •   11:33
"Luaţi-le euro grecilor". Tabloidul german Bild îndeamnă la referendum pentru "scoaterea grecilor falimentari din zona euro"

"Luaţi-le euro grecilor", titrează joi tabloidul german Bild, furios din cauza proiectului de referendum din Grecia. Cotidianul cere ca poporul german să se poată pronunţa pentru "scoaterea grecilor falimentari din zona euro".
   
"Acum, ajunge! Noi garantăm sute de miliarde de euro pentru a salva grecii falimentari, iar acum, ei vor întâi să decidă prin referendum dacă vor să facă economii", exclamă Bild.
   
"Doamnă (cancelar Angela) Merkel, vrem şi noi un referendum!", adaugă publicaţia.

"Vrem să decidem şi noi dacă vom continua să ajutăm grecii cu miliarde" de euro.
   
Cotidianul nu mai vrea ca germanii să plătească pentru "bazarul grec, haos", pentru statul "putred şi corupt".
   
"Ar trebui să avem un referendum în Germania şi privind schimbarea preconizată a tratatelor europene care prevede un mecanism de salvare durabil. Decizii de o asemenea importanţă nu ar trebui luate fără popor", a declarat pentru Bild Thomas Silberhorn, un membru al CSU, partidul conservator bavarez care face parte din coaliţia guvernamentală condusă de Angela Merkel.
   
Din cauza experienţei nazismului, Legea fundamentală germană nu prevede recurgerea la referendum pentru a legifera.
   
De la începutul crizei zonei euro, Bild s-a specializat pe atacarea grecilor, reflectând opinia unei părţi a germanilor, care se consideră păcăliţi şi nu vor să plătească pentru salvarea Greciei.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close