Antena 3 CNN Actualitate Militar de origine română, ucis de trupele ruse în regiunea Odesa

Militar de origine română, ucis de trupele ruse în regiunea Odesa

Un soldat ucrainean de origine română a fost ucis de trupele ruse în regiunea Odesa. Bărbatul avea 32 de ani, avea o fetiță de 4 ani, iar în două luni urma să devină tată pentru a doua oară.

Militar de origine română, ucis de trupele ruse în regiunea Odesa
de Gabriel Dano    |    26 Feb 2022   •   10:13

Cel puțin 18 persoane au fost ucise joi într-un atac desfășurat de trupele ruse la o unitate militară din Odesa.

"Românul lupta ca soldat la o unitate de radiolocație din afara Odesei când unitatea a fost lovită de tirul de artilerie rus. S-a aflat printre cele 18 sau 22 de victime, pentru că aici informațiile nu sunt foarte precise.

Printre acestea se află și Andrei Dumbravă, un ucrainean de origine română care era militar la acea unitate din afara Odesei. Anunțul decesului său a fost făcut de familie. Rudele acestuia nu au știut două zile de el. Până la urmă au aflat că se afla printre cei uciși de tirurile de artilerie rusă", a transmis reporterul Antena 3 Vasile Marcu.

Lupte intense între armata ucraineană şi trupele ruse au avut loc sâmbătă dimineață la periferia estică a oraşului Kiev, anunţă Comisia pentru Comunicaţii Speciale a Ucrainei, conform CNN.

Trupele ruse încearcă să ajungă la Centrala electrică CHP-6, situată în districtul Troieschyna din Kiev, probabil pentru a opri alimentarea cu electricitate a oraşului.

În capitala Ucrainei au fost auzite o serie de explozii şi tiruri de mitralieră în ultimele două ore. Trupele ruse încearcă să pătrundă în capitala Ucrainei dinspre est şi nord.

Conform unor surse citate de presa americană, Statele Unite s-au oferit să îl scoată pe preşedintele Volodimir Zelenski din Kiev, pentru a nu fi capturat sau ucis de armata rusă şi pentru a continua să conducă ţara în siguranţă.

Volodimir Zelenski a declarat în cursul nopţii că este pregătit să lanseze negocieri cu Rusia pentru instituirea imediată a unui acord de încetare a confruntărilor militare. Zelenski a precizat că oficiali ucraineni şi ruşi discută despre locul şi data potenţialelor negocieri.

"Această noapte va fi grea, foarte grea, dar va veni dimineaţa. În această noapte, inamicul va recurge la toate mijloacele de care dispune pentru a ne distruge rezistenţa. În această noapte vor lansa un asalt. Trebuie să perseverăm în această noapte, destinul Ucrainei este decis în această noapte", a declarat preşedintele Ucrainei.

×
Subiecte în articol: Război Ucraina
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close