Antena 3 CNN Actualitate Ministerul Muncii, despre plata salariilor și a pensiilor în perioada Paștelui

Ministerul Muncii, despre plata salariilor și a pensiilor în perioada Paștelui

Ministerul Muncii, despre plata salariilor și a pensiilor în perioada Paștelui
04 Apr 2018   •   15:56

Ministerul Muncii, condus de Lia Olguța Vasilescu, a făcut noi precizări legate de primirea pensiilor și a salariilor în perioada zilelor de Paște. 

”Cum Sărbătorile Pascale au fost stabilite în acest an în data de 8 aprilie, ar fi fost imposibilă achitarea pensiilor în perioada 2 – 5 aprilie, în condițiile în care data de 1 aprilie a fost zi de duminică, iar data de 6 aprilie este ziua de vineri, zi liberă prin lege.

Mai mult decât atât, o eventuală plată a pensiilor în avans ar fi făcut ca unii dintre pensionari să nu mai primească nici un ban timp de șapte săptămâni.”, se arată în comunicatul trimis de instituție. 

Ministerul Muncii a mai transmis și faptul că angajații instituției nu au cerut plata în avans a salariilor, motiv pentru care acestea vor fi trimise la termen. 

”Angajații Ministerului Muncii și Justiției Sociale nu au solicitat plata în avans a salariilor, care vor fi achitate la termen, pe 15 ale lunii, motiv pentru care MMJS nu a făcut o solicitare de devansare a termenului către Ministerul de Finanțe. În principiu, astfel de solicitări au fost făcute de instituții care aveau zi de salariu în perioada 6-9 aprilie, care sunt zile libere.” - se mai arată în comunicat.

×
Subiecte în articol: Ministerul Muncii platã
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close