Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Culturii: Investiţiile RMGC n-au fost numărate, doar aproximate

Ministrul Culturii: Investiţiile RMGC n-au fost numărate, doar aproximate

Ministrul Culturii: Investiţiile RMGC n-au fost numărate, doar aproximate
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    23 Sep 2013   •   19:55

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat, luni, la audierile din Comisia comună specială pentru Roşia Montană, că RMGC i-a înmânat estimări din care reiese că ar fi investit 32 de milioane de dolari la Roşia Montană, dar statul român nu are o autoritate care să confirme suma.

"Potrivit acordului, compania se angajează să investească o sută de milioane de dolari, din care 30 de milioane de dolari în proiecte arheologice sau patrimoniale ce vor fi convenite împreună cu ministerul, în alte părţi decât Roşia Montană, şi 70 de milioane de dolari în situ la Roşia Montană", a spus Barbu.
   
El a precizat că, potrivit estimărilor pe care i le-a înaintat compania, din aceşti 70 de milioane de dolari RMGC ar fi cheltuit deja 32-33 de milioane.
   
Ministrul a admis, răspunzând unei întrebări, că nu există o autoritate a statului român care să fi confirmat investirea acestei sume.
   
"În momentul de faţă, nu, nu există, nu am făcut o asemenea expertiză, dar ea se poate vedea cu ochiul liber. Nu ştiu dacă chiar 32 (de milioane de dolari, n.r.) dar se poate vedea că e o investiţie care s-a făcut", a spus Barbu.
   
Invitaţii emisiunii "La Ordinea Zilei" au comentat declaraţia ministrului.

Răzvan Zamfir, redactor-şef Ghimpele, susţine că e absurd să vorbeşti despre sume dacă nu le poţi evalua. "Cert e că orice investiţie e umbrită de distrugerea patrimoniului unic în plan mondial de la Roşia Montană", a adăugat acesta.

Potrivit jurnalistului Radu Tudor, "singura scuză pe care o are Daniel Barbu este aceea că nu este un politician vechi, experimentat, care să fi zăcut pe băncile Parlamentului vreo patru mandate până acum".

"În calitate de ministru, Daniel Barbu era obligat să ştie că singura invocare oficială a unei cifre de despăgubiri se face pe baza unei expertize pe care trebuie să o accepte ambele părţi, eventual în faţa instanţei", a mai spus Radu Tudor.

Vezi AICI înregistrarea integrală a emisiunii "La Ordinea Zilei cu Dana Grecu şi Radu Tudor".


×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close