Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Muncii, anunț despre plata pensiilor

Ministrul Muncii, anunț despre plata pensiilor

Ministrul Muncii, anunț despre plata pensiilor
12 Feb 2019   •   10:03

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarant că luna aceasta nu vor fi probleme cu plata pensiilor. Ministrul nu a mai fost atât de sigur pe el atunci când jurnaliștii l-au întrebat dacă există banii necesari pentru luna martie.

"Ne-am asigurat că avem pentru luna ianuarie şi februarie că avem sumele necesare plăţii pensiilor, indemnizaţiilor", a spus ministrul.

Întrebat de jurnalişti care va fi situaţia în martie, Marius Budăi a răspuns: „Vom vedea. Dar ne vom asigura, cu siguranţă cum am cerut în ianuarie majorarea la fracţia de 1/12, am primit aceste sume, am putut acorda aceste subvenţii, nu am fost în impas până în acest moment".

Ministrul Muncii a avut un mesaj la fel de liniştitor privind banii alocaţi în buget pentru persoanele cu dizabiltăţi: „În marea lor majoritate au înţeles că aceste sume nici nu se pune problema să nu fie în buget. Se spune exact cum se face echilibrarea bugetului, nu sunt probleme. E un articol în buget care spune că se plătesc cu prioritate", transmite rtv.net.



 

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close