Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Sănătăţii, în fruntea unui marş în care apare inscripţia "Ţinutul Secuiesc nu e România" (FOTO)

Ministrul Sănătăţii, în fruntea unui marş în care apare inscripţia "Ţinutul Secuiesc nu e România" (FOTO)

Ministrul Sănătăţii, în fruntea unui marş în care apare inscripţia "Ţinutul Secuiesc nu e România" (FOTO)
16 Mar 2010   •   12:23

Ziua maghiarilor de pretutindeni, care marchează începutul revoluţiei de la 1848 la Budapesta, a fost sărbătorită luni. În mai multe zone din ţară au fost organizate manifestări comemorative şi artistice, la care au fost aşteptaţi să participe mii de maghiari, dar şi câţiva dintre liderii politici ai acestora. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, s-a numărat printre cei care şi-au făcut apariţia la unul dintre evenimente.

Manifestările de Ziua maghiarilor au început la Cluj-Napoca în faţa Institutului Teologic Protestant. Participanţii au pornit de acolo spre Biserica Romano-Catolică "Sfântul Mihail", într-un marş, însoţiţi de poliţişti şi jandarmi.

Potrivit Mediafax, oamenii au avut steaguri ale Ungariei, ale secuilor şi ale asociaţiei Mişcarea "64 Comitate". Pe lângă acestea, un banner pe care scria "Ţinutul Secuiesc nu e România" a fost afişat de reprezentanţi ai Batalionului Secuiesc.

În fruntea alaiului s-au aflat, printre alţii, preşedintele UDMR Cluj, viceprimarul Laszlo Attila, consulul Ungariei la Cluj, Szilagy Matyas, dar şi ministrul Sănătăţii, Cseke Attila. Acesta din urmă a declarat că a ales să participe la manifestările din Cluj întrucât consideră că oraşul este un important centru al Transilvaniei.

"Clujul este un important centru al Transilvaniei, iar ziua de 15 martie, Ziua Tuturor Maghiarilor, se sărbătoreşte peste tot în lume unde sunt maghiari. Ziua de azi este cel mai important eveniment al comunităţii maghiare din acest an şi arată solidaritatea de care avem nevoie", a spus Cseke, citat de Mediafax.







Sursă foto: citynews.ro

Unul dintre cititorii Antena3.ro se întreabă de ce au avut zi liberă parlamentarii maghiari şi ce limbă folosesc atunci când semnează un act oficial.

Iată comentariul trimis de acesta pe adresa de mail [email protected] :

"Sunt din Timisoara, de nationalitate maghiara. Am vazut la stiri ca parlamentarii maghiari şi-au luat liber astazi. Oare pe ei îi plătesc Parlamentul Ungariei? Sincer, nici ungurii din Ungaria nu au nevoie de cei din Romania (diferenta de accent si dialect ). Când se va accepta oare in Ungaria ziua nationala a Romaniei, stiind ca traiesc multi conationali la ei in tara? Ce-ar fi sa sarbatorim, de exemplu in Banat, ziua nationala a Serbiei? Reprezentantii UDMR-ului ar trebui sa vada problema din punct de vedere al cetateanului ROMAN si apoi sa se gandeasca la consecinte (sa invete sa citeasca si sa scrie in limba tarii in care traiesc / in nici o tara din lume nu poti avea cetatenie fara sa dai un examen scris si vorbit fluent in limba tarii respective).

Am vazut la Stirea Zilei un reprezentant al UDMR-ului care avea deficiente mari in a-si gasi cuvintele si apoi sa le rosteasca. Ma intreb oare stie sa citeasca integral legile si Constitutia? Cand semneaza un act ii este tradus sau oare este in limba maghiara?

Reamintesc faptul ca sunt de nationalitate maghiara si, sincer nu-i suport pe cei care se afla intr-un grup si vorbesc alta limba fata de cei din preajma lor (ca si cum si-ar bate joc de ceilalti). Acesti asa zisi parlamentari ai Romaniei ar trebui sa viziteze Ungaria din punct de vedere al persoanei fizice si nu al oficialitatii si apoi sa-l vedem daca mai vrea autonomie."

Antena3.ro

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close