Antena 3 CNN Actualitate Monica Macovei, în Comisia LIBE. Cum a denaturat adevărul

Monica Macovei, în Comisia LIBE. Cum a denaturat adevărul

Monica Macovei, în Comisia LIBE. Cum a denaturat adevărul
01 Oct 2018   •   22:12

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European discută situaţia din România, inclusiv independenţa justiţiei. 

Monica Macovei s-a referit, în alocuţiunea sa, la propunerile de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală. Eurodeputata le-a transmis colegilor din Comisia LIBE că Parlamentul a adoptat o modificare inexistentă. Astfel, Macovei a susţinut că unul dintre amendamentele adoptate se referă la stabilirea unui interval de doar un an pentru finalizarea unor anchete şi trimiterea în judecată a inculpaţilor. Eurodeputata a susţinut că acest amendament va face imposibilă trimiterea în judecată pentru unele infracţiuni complexe, cum ar fi cele de terorism.

În realitate, amendamentul adoptat de Parlament se referă la stabilirea unui termen de un an pentru finalizarea anchetei "in rem", adică asupta faptei. După limita de un an, devine obligatorie fie punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană sau mai multe (moment de la care ancheta poate dura luni sau chiar ani), fie clasarea dosarului (până la descoperirea de noi probe, care pot duce la redeschiderea dosarului).

”Independența presei este în mare pericol. Aseară, dl Dragnea, președintele PSD, practic a dat indicații pentru a se adopta măsuri legislative care să îngrădească libertatea presei, prin diverse controale etc. Deja oamenii semnează petiții online, deja ONG-urile s-au adunat și au transmis comunicate publice. Deci, pe lângă independența justiției, modificarea Codurilor penale, acum avem și problema presei independente care, sigur, „deranjează” a mai spus Monica Macovei.

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close