Antena 3 CNN Actualitate Autorităţile de la Moscova expulzează un membru al Ambasadei României

Autorităţile de la Moscova expulzează un membru al Ambasadei României

Autoritățile ruse au decis expulzarea unui membru al ambasadei României la Moscova, relatează agenția TASS.

Autorităţile de la Moscova expulzează un membru al Ambasadei României
Sursa foto: hepta
de Georgiana Adam    |    11 Mai 2021   •   18:30

Este vorba despre atașatul militar adjunct al Ambasadei României.

"Pe 11 mai, ambasadorul român Christian Istrate a fost invitat la Ministerul Rus de Externe, unde i s-a înmânat o notă din partea ministerului, prin care căpitanul G. Iliescu, atașat adjunct al apărării la Ambasada României, este declarat persoana non grata", se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe.

Oficialul român trebuie să părăsească teritoriul Federației Ruse în termen de 72 de ore.

Decizia Moscovei vine după ce, în data de 26 aprilie, autorităţile române l-au declarat persona non grata pe atașatul militar al Ambasadei Rusiei la București.

Partea română a comunicat, la momentul respectiv, că decizia în privința atașatului militar rus are legătură cu activitatea desfășurată de acesta în România. 

MAE român confirmă decizia de expulzare a căpitanului Iliescu

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, marți, că Rusia l-a declarat persona non grata pe adjunctul atașatului militar din cadrul Ambasadei României în Federația Rusă, după ce Alexey Grishaev, adjunctul atașatului militar din Ambasada Federației Ruse la București, a fost declarat persona non grata de autoritățile de la române în data de 26 aprilie 2021.

Potrivit Ministerului român de Externe, decizia a avut la bază activitățile şi acțiunile lui Alexey Grishaev, care au încălcat prevederile Convenției din 1961 de la Viena privind relațiile diplomatice.

MAE român menţionează că aceste elemente au fost comunicate părţii ruse, în aprilie, cu prilejul convocării la sediul Ministerului, din dispoziția ministrului Bogdan Aurescu, a ambasadorului Federației Ruse la București, Valerii Kuzmin.

Scandalul diplomatic între Rusia şi mai multe state europene a început din Cehia

Republica Cehă a anunțat, în data de 17 aprilie, că expulzează 18 membri ai ambasadei Rusiei la Praga, ca urmare a suspiciunii că serviciile secrete ruse au fost implicate în explozia produsă în anul 2014 la un depozit de muniţii din această ţară.

Guvernul ceh a menţionat că are suspiciuni rezonabile conform cărora cei doi agenți ruşi acuzați de otrăvirea cu un agent neurotoxic a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în Marea Britanie, în 2018, s-au aflat în spatele exploziei din 2014 de la depozitul de arme din Vrbetice, când două persoane şi-au pierdut viaţa.

În replică, Moscova a anunțat că 20 de angajați ai ambasadei cehe sunt "persona non grata" şi trebuie să părăsească Rusia până la sfârșitul zilei de luni, 19 aprilie.

Ulterior, autoritățile cehe au comunicat că expulzarea, de către Rusia a 20 de membri ai ambasadei la Moscova este o reacție mai puternică decât s-a așteptat, iar guvernul ceh va lua în considerare noi măsuri.

×
Parteneri
Perioada care nu va mai fi luată în calcul la pensii
x close