Antena 3 CNN Actualitate Ei sunt Nicu și Alexandra, soții uciși în această dimineață în casa lor din Bran. Ușa de la intrare fusese ”deschisă” cu toporul

Ei sunt Nicu și Alexandra, soții uciși în această dimineață în casa lor din Bran. Ușa de la intrare fusese ”deschisă” cu toporul

Nicu si Alexandra, soț și soție, au fost uciși în propria casă, în localitatea Șimon, Bran.

de Ovidiu Stan    |    16 Ian 2023   •   12:17

Macabra descoperire a fost făcută de cumnata celor doi.  

Nicu, 38 de ani, era angajat la stația SMURD din Moieciu și ar fi trebuit să se prezinte la serviciu în această dimineață. Un coleg de-al său, în momentul în care a văzut că acesta nu mai ajunge, l-a sunat pe unul dintre frații victimei, Cristi, care a vorbit cu mama acestuia și cu cumnata, care era vecină de casă. 

Mama bărbatului este dărâmată de durere. Își amintește plângând că, doar cu o zi în urmă, a fost la ei acasă și le-a făcut clătite.  

Cumnata celor doi spune că, în momentul în care a ajuns la domiciliul acestora, a observat că în ușa de la intrare erau mai multe lovituri de topor. Pe cei doi i-a găsit la etaj, cu multiple traumatisme la cap. Femeia susține că nu își poate da seama cine ar fi vrut să le facă rău, pentru că erau niște ”copii deosebiți”.   

Alexandra avea 32 de ani și lucra la Spitalul de Copii din Brașov. 

Potrivit surselor Antena 3 CNN, familia l-ar suspecta chiar pe un vecin cu care cei doi ar fi avut un conflict mai vechi bazat chiar pe o bucată de teren. Din primele informații, vecinul le-ar fi chiar văr și ar avea probleme psihice.  

×
Subiecte în articol: Bran crima Șimon
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close