Antena 3 CNN Actualitate Dunărea a scăzut cu jumătate de metru. E la cel mai mic nivel din istorie

Dunărea a scăzut cu jumătate de metru. E la cel mai mic nivel din istorie

Situaţie fără precedent! Nivelul Dunării a scăzut la cotele istorice minime, ajungând astfel la cel mai scăzut debit din ultimii 70 de ani şi măsurând astfel doar 43 de centimetri.

Dunărea a scăzut cu jumătate de metru. E la cel mai mic nivel din istorie
Sursa foto: Hepta/ MMA / Niros Foto
de Silvia Preda    |    01 Aug 2022   •   16:37

În ciuda ploilor din ultima perioada, cota fluviului a scăzut văzând cu ochii şi a ajuns la doar 43 de centimetri. Un alt convoi de barje a rămas suspendat pe uscat.

Autorităţile spun însă că barjele nu respectă condițiile de navigare cu pescaj mic și încărcare minimă.

Ministrul Agriculturii: "Nu există niciun colţişor în ţară unde să nu avem secetă pedologică"

Situaţia va fi şi mai critică dacă barjele nu vor respecta noile condiții de încărcare și pescaj în aceste condiţii de secetă extremă.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a dezvăluit faptul că autoritățile fac eforturi mari pentru a menține în funcțiune sistemele de irigații. Facem tot ce este posibil, depindem de nivelul apei, a precizat ministrul Daea.

Suprafață totală afectată de secetă este de 163.026 ha

Suprafața terenurilor agricole calamitate de secetă, pentru care s-au întocmit procese-verbale de constatare a pagubelor, crește la 163.026 ha, anunță Ministerul Agriculturii.

Județele afectate sunt Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Cluj, Constanța, Galați, Gurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Suceava, Tulcea,Teleorman,Timiș, Vaslui și Vrancea.

Citiţi şi: În Dunărea secată se văd epavele vapoarelor din Al Doilea Război Mondial

×
Subiecte în articol: Dunare seceta
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close