Antena 3 CNN Actualitate Noi date din ancheta exploziei din staţia de alimentare cu gaz din Pantelimon

Noi date din ancheta exploziei din staţia de alimentare cu gaz din Pantelimon

Au apărut noi informaţii despre maşina care a explodat, duminică dimineață, într-o stație de alimentare cu gaz, în localitatea Pantelimon, județul Ilfov.

de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Mai 2023   •   16:47

Potrivit anchetei, mașina care a sărit în aer fusese programată în service pentru un defect de fabricație.

Mai exact, autoturismul face parte dintr-un lot care a fost rechemat de producător în fabrică în anul 2016. Au trecut, așadar, aproape 7 ani de la acel moment. Mașina ar fi trebuit să ajungă din nou la producător pentru verificări și asta pentru că lotul respectiv avea butelii care au fost acoperite cu un lac neconform, adică substanța ar fi dus în timp la corodarea buteliilor.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Citeşte şi: Momentul exploziei din staţia de alimentare cu gaz din Pantelimon, unde un bărbat a murit pe loc

De altfel și în imaginile de după explozie se observă că ambele butelii folosite de autoturismul implicat în această explozie erau ruginite şi ar fi trebuit să fie într-adevăr verificate, însă nici legislația nu este foarte clar în această privință.

Mai mult decât atât, anchetatorii au și o altă ipoteză că primul deținător al acestei mașini, ar fi vândut mașina chiar după ce ar fi aflat despre această potențială problemă pe care ar putea să o aibă autoturismul său.

Tot ce ştim la acest moment este că mașina a fost produsă în anul 2009, iar în luna iulie, aceeași lună și același an când a fost și acea campanie de rechemare, în luna iulie 2016, autoturismul a fost cumpărat de un român și înmatriculat în țara noastră.

Din păcate, şapte ani mai târziu a avut loc această tragedie în urma căruia un tânăr în vârstă de 26 de ani și-a pierdut viața. Este vorba despre angajatul stației de alimentare și un alt bărbat, șoferul mașinii în vârstă de 42 de ani, care a ajuns la Spitalul Floreasca pe secția de arși, cu 10% din suprafața corpului afectată.

×
Subiecte în articol: masina arsa explozie benzinarie
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close