Antena 3 CNN Actualitate Noi grupuri de migranți ilegali, despistate în România

Noi grupuri de migranți ilegali, despistate în România

<1 minut de citit Publicat la 13:44 01 Sep 2017 Modificat la 13:44 01 Sep 2017
o_1bougkr1plp11edf1322eor5ks8.jpg

 Poliţiştii locali aflaţi în patrulare pe raza municipiului Timişoara au depistat, în ultimele 24 de ore, trei grupuri de migranţi, în mai multe zone ale oraşului, informează un comunicat al Poliţie Locale, remis, vineri, AGERPRES. 

Un prim grup de 15 persoane, din care 5 minori, a fost depistat de poliţiştii locali joi dimineaţa, în Parcul "Carmen Sylva", acestea declarând că sunt din Irak, dar nu aveau documente asupra lor. Persoanele au fost conduse la Secţia 3 Poliţie pentru continuarea cercetărilor. 

"Alte trei persoane au fost depistate la miezul nopţii, pe strada Silistra, şi au încercat să fugă, dar au fost reţinute imediat de poliţiştii locali care au trecut la verificarea lor, stabilindu-se din discuţiile avute că sunt tot din Irak şi că au vârste între 20 şi 26 de ani. Şi acestea au fost predate la Secţia 5 de Poliţie", se arată în comunicat. 

Cel de-al treilea grup, format din 10 persoane, a fost depistat după miezul nopţii în Parcul Silistra, dintre acestea 6 fiind minori. Migranţii au fost duşi la Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil Timişoara. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close