Antena 3 Actualitate "Nu o să mai fiţi bătute acasă de bărbaţi". Băsescu a promulgat legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie

"Nu o să mai fiţi bătute acasă de bărbaţi". Băsescu a promulgat legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie

08 Mar 2012   •   11:46
"Nu o să mai fiţi bătute acasă de bărbaţi". Băsescu a promulgat legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie
Sursa foto: Foto: thinkwithus.wordpress.com
Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, informează Agerpres.

La data de 28 februarie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat la vot final proiectul care modifică legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prin introducerea ordinului de protecţie şi a ordinului de restricţie în acest domeniu.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu 166 voturi pentru, trei împotrivă şi două abţineri.

"Am promulgat Legea cu protecţia femeilor în familie. Cred că este cel mai serios mesaj. Şi nici nu era sosită, am cerut-o de la Parlament să mi-o dea repede, ca să o promulg azi. Aşa că nu o să mai fiţi bătute acasă de bărbaţi. Dacă vă mai atinge cineva cu altceva decât o floare, să meargă în puşcărie", a declarat Băsescu.

Principala modificare adusă de proiectul iniţiat de mai mulţi deputaţi şi senatori PDL este includerea unor mijloace specifice de drept civil, precum ordinul de protecţie şi ordinul de restricţie ca mijloc de eficientizare a activităţii autorităţilor pentru susţinerea şi consilierea victimelor violenţei în familie.

Principala modificare adusă de acest proiect este includerea unor mijloace specifice de drept civil, precum ordinul de protecţie şi ordinul de restricţie ca mijloc de eficientizare a activităţii autorităţilor pentru susţinerea şi consilierea victimelor violenţei în familie.

Noua Legi prevede faptul că violenţa în familie reprezintă „orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare sau de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru din aceeaşi familie care provoacă sau poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale sau psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate".






Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close