O grădiniţă din Vaslui funcţionează într-o bucătărie

13 Iun 2007   •   11:43
O grădiniţă din Vaslui funcţionează într-o bucătărie
40 de copii din judeţul Vaslui fac orele de grădiniţă în bucătăria căminului cultural, printre sticle de vin şi oale cu mâncare. Părinţii sunt revoltaţi şi acuză autorităţile că îşi bat joc de ei. Părinţii micuţilor sunt revoltaţi. Copiii lor sunt nevoiţi să înveţe în condiţii improprii, printre sticle cu băuturi alcoolice şi resturi de mâncare. Educatorii spun că sunt nevoiţi să accepte această situaţie pentru că nimeni nu a luat vreo măsură, deşi au cerut un alt spaţiu în care să funcţioneze.

Autorităţile susţin că au făcut tot ce le stătea în puteri. Mai precis, au trimis un memoriu către Ministerul Educaţiei, la care însă nu au primit nici un răspuns. Trei luni de acum încolo, părinţii vor sta mai liniştiţi pentru că micuţii vor fi în vacanţă. Din toamnă, însă, problemele vor reveni.

Observator

x close