Antena 3 CNN Actualitate O mireasă a murit în accident, iar mirele și-a refăcut viața cu femeia de la volan. Ce daune morale a stabilit instanța

O mireasă a murit în accident, iar mirele și-a refăcut viața cu femeia de la volan. Ce daune morale a stabilit instanța

O mireasă a murit în accident, iar mirele și-a refăcut viața cu femeia de la volan. Ce daune morale a stabilit instanța
Sursa foto: Foto: pixabay.com
28 Iun 2017   •   12:29

Curtea de Apel Iaşi a stabilit definitiv condamnarea şoferului care a provocat teribilul accident la doi ani de închisoare cu suspendare, pedeapsă stabilită şi de instanţa de fond. Răsturnarea de situaţie a intervenit în cazul daunelor morale, scrie adevarul.ro.

În calea de atac, judecătorii Curţii de Apel Iaşi au menţinut pedeapsa stabilită de Judecătoria Bârlad, însă au modificat cuantumul daunelor morale stabilite de prima instanţă. Iniţial, Judecătoria Bârlad a obligat societatea de asigurări, la care avea poliţa conducătorul auto vinovat de producerea accidentului, să achite rudelor victimei suma de 130.000 de euro, cu titlul de daune morale.

Printre despăgubiţi s-a aflat şi bărbatul cu care victima urma să se căsătorească. În cazul său, Judecătoria Bârlad au stabilit cuantumul daunelor morale la 25.000 de euro. După rejudecare, Curtea de Apel Iaşi valoarea daunelor este mult prea mare, tragedie nu trebuie transformată ”într-o sursă de îmbogăţire fără just temei”, cu atât mai mult cu cât mirele cu care urma să se căsătorească victima şi-a refăcut viaţa la scurt timp după accident chiar cu femeia care conducea autoturismul implicat în accident. Astfel, în cazul său, judecătorii ieşeni au diminuat cuantumul daunelor morale de la 25.000 de euro, la 5.000 de euro. 

Mireasa care a murit în accident se afla împreună cu viitorul ei soț într-o mașină condusă de o prietenă. Mașina lor a fost lovită frontal de o autoutilitară condusă de un bărbat din Constanţa, care s-a angajat într-o depăşire imprudentă. În urma impactului violent, toţi pasagerii din cele două autoturisme au fost răniţi, iar tânăra mireasă a murit. Ulterior, bărbatul cu care aceasta ar fi trebuit să se căsătorească a început o relație cu femeia de la volan.

 


 

×
Subiecte în articol: daune morale
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close