O nouă stare de alertă? Ludovic Orban a făcut anunțul cu scurt timp în urmă

de Laura Dinu    |    10 Aug 2020   •   11:59
O nouă stare de alertă? Ludovic Orban a făcut anunțul cu scurt timp în urmă Hepta

Starea de alertă ar putea fi prelungită! A declarat chiar premierul Ludovic Orban, la ieșirea din ședința Partidului Național Liberal.

Premierul Ludovic Orban a declarat că, dacă numărul cazurilor de coronavirus se va menține crescut, cel mai probabil starea de alertă va fi prelungită.

'Vom lua o decizie pe acest subiect. Vom ține cont de contextul epidemiologic. Pe baza datelor pe care le avem astăzi, dacă nu apar ameliorări, reduceri semnificative de cazuri, cel mai probabil, vom prelungi starea de alertă!' a spus Orban.

„După cum arată arată datele, părem că am oprit creșterea”

Ludovic Orban a declarat cu doar câteva zile în urmă, că „după cum arată arată datele, părem că am oprit creșterea” numărului de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Premierul a adăugat că pericolul cel mai mare ar fi fost ca România să înregistreze o tendință de progresie geometrică.

După cum arată datele, părem că am oprit creșterea. Pericolul cel mai mare era să nu mai avem creștere liniară, ci să aibă o tendință de progresie geometrică”, a declarat Ludovic Orban.

Ludovic Orban a reamintit perioada de vid legislativ care a făcut imposibilă luarea unor măsuri de carantinare sau izolare.

Trei săptămâni nu am avut nicio pârghie legală să luăm măsuri față de persoanele pozitive și față de persoanele cu care pozitivii au intrat în contact”, a subliniat premierul.

x close