Antena 3 CNN Actualitate Oficial: Este ilegal să fiţi percheziţionaţi de jandarmi. În Piaţa Universităţii se face şi marţi control corporal preventiv

Oficial: Este ilegal să fiţi percheziţionaţi de jandarmi. În Piaţa Universităţii se face şi marţi control corporal preventiv

Oficial: Este ilegal să fiţi percheziţionaţi de jandarmi. În Piaţa Universităţii se face şi marţi control corporal preventiv
Sursa foto: Foto: INTACT Images
17 Ian 2012   •   21:39

Jandarmii din Piaţa Universităţii fac şi marţi control corporal preventiv, iar dacă situaţia o va impune, pot fi suplimentate forţele de ordine, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Marius Militaru, citat de Mediafax.

În Capitală sunt aproximativ 1.000 de jandarmi, dar Ministerul de Interne are capacitatea operativă de a suplimenta numărul de jandarmi, în cazul în care va fi necesar, a spus Marius Militaru.

El a precizat că măsurile de control preventiv instituite luni seară vor continua şi marţi, acestea fiind legale.
   
Peste 600 de persoane protestează, marţi seară, pentru a cincea zi consecutiv, în faţa Teatrului Naţional din Piaţa Universităţii.
   
Protestele de la Bucureşti continuă în ciuda deciziei fondatorului SMURD Raed Arafat de a reveni în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii.
   
Sutele de oameni din centrul Capitalei scandează lozinci împotriva preşedintelui, împotriva premierului şi a ministrului Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea. Ei au bannere cu mesaje împotriva acestora şi îndemnă la continuarea protestelor până la "căderea" lui Traian Băsescu.
   
Manifestanţii sunt înconjuraţi de dispozitive de jandarmi.

Jandarmii nu au dreptul să facă percheziţie corporală, ci control corporal preventiv

Şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Jandarmeria Română, Aurel Moise, a declarat că se face confuzie între "percheziţie", care presupune controlul până la piele şi anumite reguli, şi pe care jandarmii nu au dreptul să o facă, şi "controlul corporal preventiv", care este mai sumar şi se realizează prin pipăire, cu scopul de a identifica persoanele care au asupra lor obiecte cu care pot tulbura liniştea publică.

Reprezentanţii Jandarmeriei Române au precizat că măsurile luate de jandarmi în Capitală, luni seară, respectiv controlul corporal preventiv şi identificarea unor persoane, s-au făcut "perfect legal".
   
"Jandarmeria acţionează în cadru legal şi toate măsurile se încadrează în spiritul legii. Persoanele respective au manifestat un comportament violent, au încercat să blocheze drumul. Jandarmeria nu va tolera încălcări ale legii, dar vom fi alături de cetăţeni la manifestaţiile care se vor desfăşura în mod paşnic", a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Florin Hulea.



×
Subiecte în articol: jandarmeria Piata Universitatii
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close