Antena 3 CNN Actualitate OMS ar putea ridica nivelul de alertă la 5 din 6, în cazul gripei porcine

OMS ar putea ridica nivelul de alertă la 5 din 6, în cazul gripei porcine

OMS ar putea ridica nivelul de alertă la 5 din 6, în cazul gripei porcine
Sursa foto: gripa porcina
28 Apr 2009   •   21:28

Gripa porcină provoacă tot mai multă îngrijorare. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că ar putea ridica nivelul de alertă la gradul cinci, din şase dacă un nou focar de gripă porcină va fi confirmat în Statele Unite. Noi cazuri de îmbolnăviri au fost confirmate marţi în Israel şi Noua Zeelandă.

În România nu a fost semnalat niciun caz de gripă procină, dar autorităţile s-au alertat. Punctele de trecere a frontierei sunt atent monitorizate, orice transport necontrolat e interzis precum şi vanzarea porcilor între persoanele fizice fără examinarea medicului veterinar.

Sunt măsuri urgente luate de autorităţile române în ultimele două zile. Fără folos, spun oficialii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Potrivit acestora, controalele sanitare la frontiere sunt inutile pentru depistarea pasagerilor infectaţi cu gripă porcină.

?Dacă o persoană a fost expusă virusului sau a fost infectată, ea nu prezintă neapărat simptome la aeroport", a declarat purtătorul de cuvânt al OMS.

Medicii atrag atenţia că virusul se transmite de la om la om. Infestarea cu aceasta noua tulpina de virus poate duce la moartea pacientului. Tocmai de aceea, românii sunt sfătuiţi ca la primele semne de boala sa se prezinte la medic. Virusul nu se transmite prin consumul de carne de porc.

Citiţi articolul Ce este gripa aviară şi cât de periculoasă este ea pentru om

Ultimele cifre comunicate oficial arată 50 de îmbolnăviri în SUA, 26 în Mexic, 6 în Canada şi 4 în Europa - 2 în Spania şi 2 în Marea Britanie.

Miercuri va avea loc o întâlnire a marilor companii farmaceutice pentru a se pune la punct un plan pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva acestui nou virus. Joi, a fost convocată şi o reuniune de urgenţă a miniştrilor sănătăţii din statele membre ale Uniunii.

Dar, gripa porcină, din cauza numelui, provocă şi pierderi economice. De aceea, Comisia Europeană preconizează schimbarea denumirii de "gripa porcină" în "gripa nouă", pentru a evita consecinţe economice dezastruoase pentru industria cărnii.

Antena 3

×
Parteneri
Dr. Voichiţa Lăzureanu dezvăluie alimentele care ne pot trimite la spital de sărbători
x close