Antena 3 CNN Actualitate Omul de afaceri Florian Walter, trimis în judecată pentru delapidarea clubului U Cluj

Omul de afaceri Florian Walter, trimis în judecată pentru delapidarea clubului U Cluj

Omul de afaceri Florian Walter, trimis în judecată pentru delapidarea clubului U Cluj
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    03 Noi 2016   •   14:50

Omul de afaceri Florian Walter a fost trimis în judecată de DIICOT, fiind acuzat de delapidarea FC Universitatea Cluj SA, alături de el fiind cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi Daniel Capră, finanţatorul FC Petrolul Ploieşti, Ioan Mărgean şi Nicolae Marius Adrian.

Prin actul de sesizare s-a reţinut că în cursul anului 2012, în timp ce deţinea calitatea de director general şi acţionar majoritar în cadrul FC Universitatea Cluj SA, inculpatul Walter Florian a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii Mărginean Ioan şi Capră Daniel, grup care a fost sprijinit şi de către inculpatul Nicolae Marius Adrian, şi care a avut ca scop realizarea unui plan infracţional prin care, în urma comiterii unei infracţiuni de delapidare în dauna FC Universitatea Cluj SA, urmau să fie obţinute în mod ilicit beneficii materiale pentru FC Petrolul Ploieşti SA, club în care inculpatul Walter Florian avea un interes direct, deoarece deţinuse calitatea de administrator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie”, transmite DIICOT printr-un comunicat de presă.

În perioada cuprinsă între începutul anului 2012 – toamna anului 2012, cei patru ar fi făcut demersuri "de însuşire în mod nejustificat, a unui număr de 11 jucători de fotbal cu o valoare de piaţă ridicată, din cadrul acestui club, pentru a fi mutaţi cu titlu gratuit la un club advers FC Petrolul Ploieşti SA, club unde inculpatul Walter Florian a stabilit că îşi va reloca resursele în calitate de „finanţator”, având interese în mod direct", spun procurorii.

Potrivit sursei citate, planul ar fi fost iniţiat de Florian Walter, fiecare membru al presupusului grup având atribuţii bine determinate.

Au fost instituite măsuri asigurătorii până la concurenţa valorii prejudiciului cauzat în dauna FC Universitatea Cluj SA, în sumă de 2.494.375 euro, echivalentul a 11.121.562 lei, transmite DIICOT. 

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Florian Walter delapidare
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close