Ilie Bolojan interzice deplasările externe în instituții fără acordul Cancelariei sale. Delegațiile și durata vor fi restrânse09 Iul
Rectorul SNSPA cere ca CCR să se reunească azi: Să-l scoată de pe buletinele de vot pe Călin Georgescu, să fie reluat primul tur05 Dec
ÎPS Ioan Selejan, apel înainte de alegeri: Politicienii să respecte Constituția, nu să folosească numele lui Dumnezeu în campanie18 Noi
„Dacă este rege, atunci chiar îl invit la masă”. Dorin Cioabă povestește despre momentul în care l-a întâlnit pe regele Charles17 Noi
Fermierul vlogger din Galați care a renovat casa distrusă de inundații a unor bătrâne: „Mă așteptam ca Iohannis să vină la oamenii lui”17 Noi
„Coroana e făcută special pentru mine”. Unde își ține regele Cioabă „bijuteriile coroanei” și cu ce se ocupă în viața de zi cu zi15 Noi
Tinerii artiști vor ca viitorul președinte al României să le ofere „un viitor sigur”: Nu ne putem face așa ușor un credit pentru casă08 Noi
Caravana Antena 3 CNN, în Oradea. Românii vor dezbateri între candidații la prezidențiale. S-au săturat de scandaluri și „lebede negre”25 Oct
Caravana Antena 3 CNN, la Scornicești. Ce vor de la viitorul președinte românii din orașul natal al lui Ceaușescu24 Oct
Părintele Mihail spune cum ar trebui să fie preşedintele României: „Dacă e un creștin bun nu face lucrul ăsta"23 Oct
Caravana Antena 3 CNN, în Timișoara. Cu cine vor să voteze la prezidențiale: PNL are o „piatră de moară” - pe Iohannis22 Oct
Ce note au dat sibienii care l-au votat pe Klaus Iohannis pentru cei 10 ani la Cotroceni: „Maxim 3, l-am susţinut şi ne-a dezamăgit"14 Oct
Caravana Antena 3 CNN a ajuns în Sibiu. Ce spun oamenii din orașul lui Klaus Iohannis: „Îl cunosc pe viitorul președinte”14 Oct
Caravana Antena 3 CNN, în Brașov. Ce își doresc oamenii de la viitorul președinte: „Nu s-a schimbat nimic timp de mulți ani”13 Oct
Caravana Antena 3 CNN a ajuns la Sinaia. City manager: „Ducem la un alt nivel orașul, ceea ce au dorit să facă și regii”11 Oct
Caravana Antena 3 CNN, la Ploiești. Ce își doresc oamenii de la viitorul președinte: „Să nu mai stea într-un turn de fildeș”10 Oct
Caravana Antena 3 CNN, la Ploiești. Tinerii vor să iasă la vot, dar nu știu cine candidează. „E un eșec al clasei politice”09 Oct
Caravana Antena 3 CNN, la Ploiești. Bogdan Stoica, jurnalist: „Acest oraș nu e prea viu, nu a avut până acum un lider cu o viziune”09 Oct
Caravana „Antena 3 CNN e aici” a ajuns la o stână din vârful muntelui Rarău. Ce vor oamenii de la viitorul președinte09 Oct
Cu ce speranțe merg la vot românii care au lucrat în străinătate, apoi s-au întors în țară? „Măcar copiii să nu bată la uși străine”04 Oct
Sorin Grindeanu, despre cele trei lucruri esenţiale pentru a construi şi dezvolta infrastructura în România: Să fii extrem de hotărât03 Oct
Marcel Ciolacu spune ce face ca să nu cadă în tentaţia puterii: „Nu am yesmeni. Mihai Tudose nu e un om comod, e un calvar" 30 Sep
Lasconi îl acuză pe Iohannis de „aroganță” pentru deplasările cu avionul privat de lux: „Ar fi trebuit să-l tragă de urechi Ciolacu”23 Sep
Elena Lasconi nu va candida și la parlamentare: „Mă concentrez doar pe câștigarea alegerilor prezidențiale”23 Sep
Lasconi, despre priorităţile sale dacă va deveni preşedinte: „Sunt 250.000 de copii care se culcă nemâncaţi. Pentru asta aş lupta"23 Sep
Ce îi doresc românii lui Klaus Iohannis după mandat: „Nu mai am speranțe. Nu merită nici pensie"20 Sep
Geoană avertizează că România nu trebuie să repete „greșeala” Occidentului: „Și-au distrus programatic satul”18 Sep
Geoană spune povestea familiei sale. „Bunica nu ştia să citească. Tata avea două joburi. Prinşi între războaie ne-au dat la facultate"18 Sep
Amintiri din copilăria lui Ciolacu: „Tata era dur, posac. M-a trimis la muncă”. Ce spune despre moștenirea de suflet de la părinții săi17 Sep
Cum vrea Ciolacu să-i aducă înapoi în țară pe românii plecați în străinătate. „Cea mai mare lovitură ar fi plecarea fiului meu”17 Sep
Marcel Ciolacu: „Traficul din București se poate rezolva doar cu metroul. Vreo 320 de milioane să le luăm de la trenul cu hidrogen"17 Sep
Elena Lasconi dezvăluie de ce a intrat în politică: „Dacă nu era Dragnea nu renunțam la bula mea. Corupția m-a băgat în luptă”16 Sep
Ciucă spune că Elena Lasconi nu poate fi președinte pentru că „nu are curaj” și nici „pregătirea necesară” să ia decizii în CSAT12 Sep
Nicolae Ciucă: Marcel Ciolacu este cel mai important contracandidat. Sper ca oamenii să înțeleagă de ce am făcut alianța cu PSD12 Sep
Ciucă nu se consideră un om bogat: Familia e cea mai mare bogăție a mea. Îmi completez declarația de avere în 10 minute12 Sep
Nicolae Ciucă explică de ce crede că este un candidat mai bun ca Geoană: „Nu am verbul la mine, dar sunt un om al faptelor"12 Sep
Ce își doresc oamenii din Bucovina de la viitorul președinte al României: „Trebuie să aibă o experiență de viață. Să fie patriot”12 Sep
Mircea Geoană: Oricât de prieteni suntem cu americanii și Bruxelles, românii trebuie să fie respectați. Nu ascultăm la comanda altora11 Sep
Mircea Geoană povesteşte cum l-a cunoscut pe Regele Mihai şi cum a primit în dar, în semn de mulţumire, discursul său 11 Sep
Mircea Geoană, despre perioada în care a suferit de cancer: "Am fost diagnosticat greșit de două ori. Dumnezeu m-a ocrotit"11 Sep
Cum s-a decis Mircea Geoană să candideze la prezidențiale: Când a început războiul, m-a luat teama pentru viitorul țării mele11 Sep
Ciolacu i-a cerut ministrului Muncii să găsească soluții pentru pensiile nevăzătorilor și ale minerilor: „Voi rezolva această problemă”10 Sep
Cine va fi prim prim-ministru dacă Marcel Ciolacu devine Președinte. "E bine să fie din alt partid"10 Sep
Ciolacu spune că nu vrea să „tragă la poartă” ca Băsescu şi nici să fie „leneş" ca Iohannis: „Să fiu un preşedinte normal"10 Sep
Marcel Ciolacu: "În acest moment, candidez foarte bine drept cel mai frumos dintre urâți". Ce notă acordă mandatului său10 Sep
Ciolacu: „Nici PSD, nici PNL nu va mobiliza electorat dacă se atacă reciproc. Cred că greşim, şi eu, şi Ciucă"10 Sep
Elena Lasconi are grijă de un mușuroi de furnici: „Le pun pâine cu dulceață. Nu se atinge nimeni de ele”10 Sep