Antena 3 CNN Actualitate Pârtiile din Sinaia rămân închise, sâmbătă. Anunțul administratorilor: Nu se vând schi-pass-uri

Pârtiile din Sinaia rămân închise, sâmbătă. Anunțul administratorilor: Nu se vând schi-pass-uri

I.C.
<1 minut de citit Publicat la 12:20 10 Ian 2026 Modificat la 12:21 10 Ian 2026
hepta_8641715
Pârtiile din Sinaia rămân închise, sâmbătă. Foto: Hepta

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia rămâne închis, sâmbătă, din cauza vremii extreme, anunță administratorii pârtiei. Telescaunele și gondola nu pot fi pornite din cauza gheții. 

Îngheţul şi viscolul din ultimele zile au creat probleme în ceea ce priveşte funcţionarea instalaţiilor de transport pe cablu care deservesc domeniul schiabil al staţiunii Sinaia.

Sâmbătă, administratorii pârtiilor situate la 2000 de metri altitudine în Bucegi anunţă că pârtiile sunt închise, pentru că telescaunele şi gondola care urcă de la cota 1400 la cota 2000 nu pot funcţiona din cauza gheţii depuse pe bateriile de role de pe piloni. Prin urmare, cartelele de tip schi-pass nu se vând. 

„Vă rugăm să nu coborâţi în Valea Soarelui sau Valea Dorului! Echipele de la telescaune mai au de lucru şi instalaţiile nu pornesc, deocamdată. Drumul de Vară (pârtia – n.r.) şi toate variantele de la 2000 la 1400 sunt si ele închise”, anunţă administratorii domeniului schiabil. 

În schimb, telecabina tronson 2, care urcă de la cota 1400 la cota 2000 funcţionează pentru public, la fel şi gondola Sinaia, între cota 1000 şi cota 1400.

Şi vineri pârtiile de la Sinaia au rămas închise, din cauza depunerilor de gheaţă de pe instalaţii.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close