După ce au stat mai bine de 20 de ore pe aeroportul din Luton până ca cineva să îi bage în seamă, cei 50 de elevi şi 13 profesori au ajuns în ţară cu o aeronavă Tarom. Ei spun că excursia la Londra a fost frumoasă dar nu se aşteptau la aşa un deznodământ.
Părinţii elevilor au sesizat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi sunt hotărâţi să ceară daune Companiei Wizz Air. În paralel, o organizaţie neguvernamentală intenţionează să ceară Ministrului Transporturilor să ridice licenţa de operare a Companiei Wizz Air în România.
Şi pasagerii cursei Bergamo-Milano au avut probleme. Aeronava lor ar fi trebuit să ajungă în Bucureşti la miezul nopţii, dar a aterizat pe aeroportul Otopeni cu aproape şapte ore întârziere.
Pasagerii care trebuiau să vină de la Veneţia au ajuns în Bucureşti de asemenea cu întârziere, de şase ore. Ei s-au plâns că au fost trataţi cu dispreţ, în condiţiile în care printre cei 54 de pasageri s-au aflat şi mai mulţi copii mici.
Antena 3
Ştiri video recomandate