Este vorba de mai multe terenuri și imobile care aparțineau Consiliului General, iar prin mai multe sentințe judecătorești definitive, care erau false, anumite persoane au reușit să vândă aceste terenuri și locuințe.
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei ai Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează 35 de percheziții domiciliare, în municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, începând cu anul 2018, în municipiul București, mai multe persoane ar fi efectuat tranzacții succesive de vânzare-cumpărare pentru imobile – terenuri aflate în patrimoniul unei instituții publice (respectiv al unui consiliu), prin utilizarea unor sentințe judecătorești definitive și irevocabile falsificate, care ar fi atestat, în mod nereal, faptul că "proprietarii” inițiali ar fi dobândit imobilele în cauză în baza uzucapiunii de 30 de ani.
Imobilele astfel intabulate ar fi fost vândute către persoane interpuse și, ulterior, în unele cazuri, revândute către persoanele care se ocupau de falsificarea actelor, iar, în alte cazuri, către cumpărători de buna credință, care ar fi achitat sume consistente de bani, chiar dacă terenurile tranzacționate se cuvin de drept Statului Român.
Citește și: Percheziții în Constanța la persoane bănuite de proxenetism prin metoda "loverboy"
Prin activitatea infracțională desfășurată, persoanele cercetate ar fi obținut venituri de aproximativ 6.000.000 de euro.
La sediul Inspectoratului General al Poliției Române vor fi aduse 24 de persoane (18 persoane bănuite), în vederea realizării activităților specifice de urmărire penală si pentru dispunerea de măsuri corespunzătoare.
În cadrul activităților desfășurate, se urmărește și descoperirea de bunuri, în vederea luării măsurilor asigurătorii de recuperare a prejudiciului.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, clanurile Stemabil (fiul lui Maria Câmpina - ghicitoare) si Buzea (fiul lui Brățara - ghicitoare) au obținut ilegal de la Primărie și CGMB, cu acte false, un teren în apropiere de parcul Herăstrău.
Ulterior, au vândut terenul către Mitică Dragomir și fiul sau Bogdan (ei fiind cumpărători de bună credință).
Aceștia au construit pe el o clădire rezidențială.