Antena 3 CNN Actualitate Percheziții în București, la firme de pază și de curățenie. Prejudiciu de peste 12 milioane de lei

Percheziții în București, la firme de pază și de curățenie. Prejudiciu de peste 12 milioane de lei

Percheziții în București, la firme de pază și de curățenie. Prejudiciu de peste 12 milioane de lei
22 Feb 2017   •   08:25

 Un număr de 25 de percheziţii domiciliare efectuate de Poliţia Capitalei au loc miercuri dimineaţa în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor, în domeniul prestării serviciilor de protecţie şi pază şi cel al serviciilor de igienizare şi curăţenie, prejudiciul fiind de 12 milioane de lei. 

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Poliţia Capitalei, din datele şi probele administrate în cauză rezultă că în perioada 2011 - 2013 reprezentanţii a două societăţi comerciale au înregistrat în evidenţa contabilă şi au declarat organelor competente achiziţii fictive de la nouă societăţi comerciale cu comportament de tip "fantomă", în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. 

"În scopul disimulării provenienţei ilicite a sumelor de bani provenind din săvârşirea faptelor de evaziune fiscală, bănuiţii au transferat în mod succesiv aproximativ 31.000.000 de lei, reprezentând contravaloarea achiziţiilor fictive, în conturile celor nouă societăţi comerciale, de unde au fost ulterior divizate şi retransferate în alte conturi, fiind retrase, în final, în numerar, cu ajutorul cardurilor bancare, în vederea restituirii dispunătorilor plăţilor. Prejudiciul cauzat bugetului de stat estimat la acest moment este de 12.000.000 lei, iar suma ce formează obiectul procesului de spălare a banilor este de aproximativ 31.000.000 lei", se menţionează în comunicatul de presă. 

Persoanele vizate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice. 

Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: perchezitii
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close