Antena 3 CNN Actualitate Pericol la Podul Minciunilor din Sibiu. Stâlpii de piatră s-au deplasat cu 20 cm

Pericol la Podul Minciunilor din Sibiu. Stâlpii de piatră s-au deplasat cu 20 cm

Pericol la Podul Minciunilor din Sibiu. Stâlpii de piatră s-au deplasat cu 20 cm
Sursa foto: Foto:wikipedia.org
04 Mar 2017   •   07:40

Balustradele scărilor ce urcă înspre Podul Minciunilor din Sibiu reprezentau un pericol real pentru turiștii și sibienii care treceau pe sub pod. Muncitorii care au demontat respectivele balustrade zilele trecute au găsit stâlpi de piatră care s-au deplasat și cu 20 de cm față de poziția inițială.

După demontarea în regim de urgență a balustradelor care se înclinau tot mai mult, reprezentanții Primăriei urmează să obţină avizele necesare unor lucrări de intervenție mai ample. În vederea acestor lucrări, însă, va trebui lansată o procedură de achiziție publică pentru proiectare și execuție.

”Deocamdată nu se știe exact cum trebuie intervenit și nici cât de afectată este partea superioară a zidului care trece mai apoi și pe sub Podul Minciunilor. Situația era gravă, ultimii doi stâlpi erau aproape de a cădea”, au declarat pentru Turnul Sfatului surse apropiate proiectului.

Pentru a găsi o rezolvare a situației, reprezentanții Primăriei au discutat în ultimele săptămâni cu mai mulți specialiști în domeniul monumentelor istorice.

×
Subiecte în articol: monument istoric
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close