x close

Pilotul care s-a prăbuşit cu avionul din Hunedoara i-ar fi lăsat un bilet de adio iubitei sale

de Observator    |    15 Iun 2011   •   20:44
Pilotul care s-a prăbuşit cu avionul din Hunedoara i-ar fi lăsat un bilet de adio iubitei sale Foto: sportpilot.org

Biletul de adio lăsat de omul de afaceri german care s-a prăbuşit ieri cu avionul în judeţul Hunedoara nu face decât să complice o anchetă şi aşa dificilă. Pilotul a trimis scrisoarea unei femei despre care se spune că ar fi iubita lui. Alta decât cea cu care locuia de şase ani în zona Geoagiu. Dar viata personală agitată a bărbatului nu exclude totuşi varianta ca prăbuşirea să fi fost accidentală. Ancheta abia începe.

Tânăra locuieşte în Orăştie iar surse din cadrul anchetei spun că ar fi fost iubita omului de afaceri. La morga din Deva însă o a doua femeie a venit să-l plângă pe cetăţeanul geman. Se numeşte Cornelia, este născută în Germania şi era şi ea iubita pilotului. Locuiau împreună de 6 ani în casa de lângă Geoagiu.

Avea însă o viaţă personală plină. În Germania lăsase o soţie şi doi copii. În România avea cel puţin două iubite. Se mutase lângă Geoagiu în urmă cu şase ani şi făcea afaceri. Era administrator al unei agenţii imobiliare din sat, iar iubita cu care locuia era unul dintre asociaţi. Bărbatul cumpărase şi pământ în zonă.

Mai ales că avionul nu a luat foc la impactul cu solul, iar asta, spun anchetatorii ar putea însemna că aparatul rămăsese fără combustibil. În plus, pilotul german s-a abătut de la traseul iniţial cu aproximativ 150 de kilometri. A doua posibilă cauză ar fi vremea. În zonă a fost o furtună puternică luni după-amiaza.

 


Cât despre varianta sinuciderii, pare cea mai plauzibilă, din cauza biletului de adio. Pur şi simplu pilotul nu ar fi tras maneta care deschidea paraşuta balistică exterioară. Care, cel mai probabil, l-ar fi salvat.

Accident, defecţiune tehnică sau sinucidere. Acestea sunt variantele anchetatorilor. Un accident în cazul în care pilotul a fost surprins de o furtună puternică undeva în munţi, n-ar mai fi putut controla aparatul. La fel de bine ar putea fi vorba şi despre o prăbuşire intenţionată, dacă e să ne luăm după biletul lăsat de pilot iubitei sale. Mesajul era scris în limba germană si semăna mai mult a bilet de adio.

O expertiză tehnică a epavei ar putea spune dacă ar fi fost sau nu vorba despre o defecţiune a aparatului. Până când toate probele vor fi procesate. Avem un singur răspuns. Medicii legişti spun că bărbatul era viu când avionul a lovit solul. Impactiul i-a provocat moartea instantaneu.

 

 

Parteneri
Parteneri
sati