Antena 3 CNN Actualitate Ploile şi lapoviţa pun stăpânire pe România, de miercuri. Vezi prognoza meteo (VIDEO)

Ploile şi lapoviţa pun stăpânire pe România, de miercuri. Vezi prognoza meteo (VIDEO)

Ploile şi lapoviţa pun stăpânire pe România, de miercuri. Vezi prognoza meteo (VIDEO)
Sursa foto: ploaie
08 Feb 2010   •   11:21

Codul portocaliu de ninsori şi viscol iese din vigoare luni seară , la ora 20.00. Însă, nu trebuie să ne bucurăm prea mult. Deşi ninsorile se vor restrânge ca arie în această seară, pentru miercuri meteorologii anunţă precipitaţii abundente sub formă de lapovită şi ploi.

Potrivit meteorologului Mihai Timu, marţi este ?singura zi de pauză? în ceea ce priveşte precipitaţiile la noi în ţară. ?De miercuri, din semnalele pe care noi le avem, un nou ciclon din Mediterană se va organiza şi va avansa către teritoriul ţării noastre. Prin urmare, de miercuri după-amiaza, cam până vineri dimineaţa, din nou va fi un episod cu destul de multe precipitaţii", a continuat meteorologul, adăugând că, de această dată, "masa de aer pare să vină mai caldă. Astfel, ?pe lângă ninsori, vom avea de data asta şi lapoviţă şi ploi destul de multe. S-ar putea chiar şi în zona Capitalei să fie amestecate precipitaţiile", a mai spus Mihai Timu.
METEOROLOGUL MIHAI TIMU VORBEŞTE DESPRE CONDIŢIILE METEO DIN URMĂTOARELE ZILE


Meteorologul a mai declarat că şansele anunţării unui Cod Roşu de ninsori în viitorul apropiat sunt reduse. "Codul Roşu implică deja cantităţi de zăpadă de peste 50 de centimetri în 24 de ore. Ceea ce n-a fost cazul în acest episod", a explicat Timu.

Progonoza meteo pentru următoarele zile nu anunţă lucruri bune. Chiar dacă ninsorile se vor reduce, România rămâne sub stăpânirea precipitaţiilor sub formă de lapoviţă, ploaie şi ninsoare. Temperaturile maxime se vor încadra între - 3 şi 7 grade, iar cele minime, în general, între - 3 şi 3 grade. Potrivit meteorologilor, cantităţile de apă vor fi însemnate.

PROGNOZA METEO PENTRU URMĂTOARELE DOUĂ ZILE
ÎN ŢARĂ
Marţi
În cursul zilei cerul va fi temporar noros, iar ninsorile se vor semnala izolat în nord-est şi la munte. Noaptea cerul se va înnora treptat, începând din sud-vest. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între -6 şi 4 grade, iar cele minime între -13 şi -3 grade, mai coborâte în nordul Moldovei, dar şi uşor mai ridicate în Banat. Presiunea atmosferica nu va avea variatii semnificative.
Miercuri
Vremea se va încălzi, dar va fi predominant închisă. Aria precipitaţiilor - sub forma de ploaie, lapoviţă şi ninsoare - va cuprinde treptat toată ţara. Local cantităţile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime se vor încadra între - 3 şi 7 grade, iar cele minime, în general, între - 3 şi 3 grade.
ÎN BUCUREŞTI
Marţi
Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jur de - 1 grad, iar cea minimă de -8 ... - 7 grade. Presiunea atmosferica nu va avea variatii semnificative..
Miercuri
Vremea se va încălzi, dar va deveni închisă. Îndeosebi în partea a doua a intervalului vor cădea precipitaţii, moderate cantitativ, mai ales ploaie şi lapoviţă. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. Temperatura maximă va fi în jur de 2 grade, iar cea minimă de 0 ... 1 grad.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: lapovita ninsoare vant prognoza meteo
Parteneri
Afacerea cu care doi români din Bihor au dat lovitura
x close