Antena 3 CNN Actualitate Poliţia strigă după ajutor: Nu mai facem faţă migranţilor care vin în România

Poliţia strigă după ajutor: Nu mai facem faţă migranţilor care vin în România

Zeci de migranți au fost prinși de polițiști la graniţa de vest a ţării. Migranţii au încercat să intre ilegal în ţară prin punctul de trecere a frontierei Borş. Oamenii erau ascunşi într-un tir condus de un şofer turc. În acest context, poliţiştii trag un semnal de alarmă şi spun că fenomenul a luat amploare în utlima perioadă şi că pentru a ţine sub control situaţia, agenţii lucrează la foc continuu, fac mii de ore suplimentare şi au ajuns la epuizare.

Poliţia strigă după ajutor: Nu mai facem faţă migranţilor care vin în România
Sursa foto: Cosmin Andreica -Sindicatul EUROPOL/Facebook
de Iulia Gorgorin    |    25 Mai 2021   •   20:20

"Zeci de migranți prinși de polițiști. Aproape că nu e zi în care la frontiera de vest a țării să nu fie depistați migranți care încearcă să ajungă în Europa de Vest. Ieri, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat un TIR, condus de un turc, care avea ca destinație finală Franța. Polițiștii de frontieră au fost atenți la comportamentul șoferului și au sesizat că ceva nu este în regulă.Acela a fost momentul în care colegii au decis să efectueze un control amănunțit al încărcăturii. La scurt timp însă, din spatele prelatei tăiate au țâșnit 10 persoane care au încercat să fugă, dar au fost prinse, iar în remorcă au mai fost găsite alte 20 de persoane. Sute de polițiști delegați, mii de ore suplimentare, suprasolicitare și epuizare, este imaginea în care colegii noștru lucrează la frontiera de sud-vest a României în gestionarea crizei migranților", se arată în postarea de pe Facebook a Sindicatului EUROPOL.

De alfel, autorităţile din judeţul Timiş au făcut repetate apeluri către Ministerul de Interne pentru ca Poliţia şi Jandarmeria să intervină. Sunt centre specializate în care aceşti migranţi pot fi duşi, doar că aceştia nu rămân în respectivele centre.

Autorităţile locale spun că siguranţa locuitorilor este pusă în pericol

Cosmin Andreica, şeful Sindicatului EUROPOL, a intervenit, marţi, în exclusivitate la Antena 3, unde a vorbit despre problema migranţilor din ţara noastră, dar şi despre situaţia cu care se confruntă poliţiştii de frontieră din zona de vest a graniţei României.

De asemenea, Cosmin Andreica a spus că este o "situaţie fără precedent în ceea ce priveşte migraţia transfrontalieră".

Într-adevăr, încercăm să atragem atenţia asupra acestei situaţii cu care se confruntă poliţiştii de frontieră din zona de vest a graniţei României.

"Este o situaţie care persistă de doi ani zile, fără a fi indentificate soluţii"

Colegii noştri au fost trimişi în sute de delegaţii de câte 60 de zile, departe de casă, la 90-120 de kilometri de casă, am văzut că M.A.I. avea alte preocupări, de înfiinţarea Poliţiei Animalelor, Poliţie Şcoală şi aşa mai departe. 

Imaginile pe care noi le prezentăm şi cifrele statistice neoficiale,  ne duc cu gândul la o situaţie fără precedent în ceea ce priveşte migraţia transfrontalieră. Faptul că, colegii noştri, poliţiştii de frontieră de la graniţa de vest a ţării sunt depăşiţi de numărul mare de migranţi, numărul mare de grupuri care se află pe teritoriul ţării.

"Trebuie să recunoaştem că avem o problemă"

Noi am dat şi nişte cifre. Numai în luna februarie, într-o singură zi, a fost indentificat un grup de aproximativ 500 de migranţi care se aflau în zona de graniţă. Imaginaţi-vă, ce s-ar fi întâmplat dacă acei migranţi ar fi ajuns în centele de cazare puse la dispoziţie de autorităţile statului. Practic, am fi fost depăşiţi doar de un singur grup. Să nu mai vorbim de celelalte grupuri şi de ceilalţi migranţi care circulă în fiecare zi pe acest traseu. În acest moment, România nu este ţară de destinaţie, ci este ţară de tranzit, dar evident, comportă nişte măsuri pe care ar trebuie să le ia autorităţile române", a spus Cosmin Andreica, marţi, în cadrul emisiunii "Decisiv" de la Antena 3.

×
Subiecte în articol: cosmin andreica Europol migranti poliție
Parteneri
Revolta fermierilor împotriva unui nou sistem antigrindină
x close