Antena 3 CNN Actualitate O poliţistă din Suceava a trezit un cartier întreg, în timp ce îi dădea indicaţii prin staţie colegului cum să spele maşina

O poliţistă din Suceava a trezit un cartier întreg, în timp ce îi dădea indicaţii prin staţie colegului cum să spele maşina

O poliţistă din Suceava a trezit un cartier întreg după ce s-a dus cu colegul ei la o spălătorie auto pentru a spăla autospeciala de Poliţie şi i-a dat indicaţii prin staţie, totul petrecându-se după miezul nopţii.

O poliţistă din Suceava a trezit un cartier întreg, în timp ce îi dădea indicaţii prin staţie colegului cum să spele maşina
de Paul Ciurari    |    10 Feb 2021   •   17:40

Totul s-a întâmplat noaptea trecută, la ora 01.00, într-o spălătorie self wash din cartierul Burdujeni, situat la perfieria municipiului Suceava.

Un sucevean care locuieşte în apropierea spălătoriei auto a fost trezit din somn de zgomotul făcut de staţia autospecialei de Poliţie şi a filmat întreaga scenă.

Pe imagini se poate observa cum un poliţist spală maşina, în timp ce din staţia autospecialei se aude vocea unei femei care îi dă indicaţii agentului despre cum să spele maşina.

Oficial, reprezentanţii Poliţiei Suceava au anunţat că staţia a fost deschisă de poliţistă, din greşeală, în timp ce ştergea bordul cu o lavetă.

Poliţiştii au plătit pentru a spăla maşina

"În noaptea de 9 spre 10 februarie 2021, în jurul orei 01.00, echipajul aflat în serviciu a procedat la toaletarea şi spălarea autospecialei având în vedere faptul că materialele antiderapante dispersate pe carosabil şi zăpada topită au dus la imposibilitatea folosirii autospecialei în condiţii optime.

Poliţiştii au plătit activitatea la automatul bancar respectiv, un agent spălând autospeciala la exterior, iar colega agent toaletând interiorul.

Din discuţiile purtate cu colega agent a rezultat faptul că din eroare a acţionat pentru circa 2-3 minute staţia audio a autospecialei în momentul în care a încercat să şteargă cu o lavetă aparatura de bord, discuţia cu colegul aflat la exterior fiind astfel captată de sistemul acustic.

Nu a existat niciun apel sau sesizare care să solicite o intervenţie a echipajului la spălătorie sau în zona respectivă.

Tot din verificări a rezultat faptul că în cele aproximativ două minute cât sistemul acustic a fost deschis, agenţii nu au folosit expresii sau cuvinte triviale sau care să aducă atingere onoarei şi probităţii de poliţist", se arată într-o informare a IPJ Suceava.

×
Subiecte în articol: Suceava politista Politie
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close