Antena 3 CNN Actualitate Ponta a cerut un mandat preşedintelui pentru reuniunea CE de mai multe ori, nu doar joi

Ponta a cerut un mandat preşedintelui pentru reuniunea CE de mai multe ori, nu doar joi

Ponta a cerut un mandat preşedintelui pentru reuniunea CE de mai multe ori, nu doar joi
Sursa foto: Foto: Mediafax
29 Iun 2012   •   16:11

Premierul Victor Ponta susţine că nu i-a cerut doar joi preşedintelui Traian Băsescu un mandat pentru reuniunea Consiliului European şi consideră că decizia acestuia de a nu mai veni la Bruxelles a fost una bună pentru imaginea României, informează Mediafax.

Întrebat de jurnalişti dacă a primit un mandat de reprezentare din partea preşedintelui, în condiţiile în care acesta afirmă că i s-a cerut un astfel de mandat doar în cursul zilei de joi, premierul Ponta a declarat că nu a formulat solicitarea doar în acea zi.
   
"Da, eu i-am cerut preşedintelui nu doar ieri", a spus Ponta.
   
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că este pentru prima dată după revoluţie când un premier îşi asumă atribuţii ale preşedintelui fără a avea mandat, el precizând că România este reprezentată nelegitim la Consiliul European.
   
El a arătat că joi, la ora 12.00, premierul i-a dat telefon pentru a-i cere să îi dea mandat pentru Consiliul European.
   
Curtea Constituţională a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, prim-ministrului.
   
După decizia de miercuri a Curţii Constituţionale, premierul Victor Ponta a declarat că va merge, "evident", la Bruxelles, la Consiliul European.
   


×
Parteneri
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro
x close