Antena 3 CNN Actualitate Poştaşii vor livra pensiile şi alocaţiile suspecţilor de coronavirus. Vor fi echipaţi cu măşti de protecţie, mănuşi şi ochelari

Poştaşii vor livra pensiile şi alocaţiile suspecţilor de coronavirus. Vor fi echipaţi cu măşti de protecţie, mănuşi şi ochelari

<1 minut de citit Publicat la 12:25 06 Mar 2020 Modificat la 12:25 06 Mar 2020
Poştaşii vor livra pensiile şi alocaţiile suspecţilor de coronavirus. Vor fi echipaţi cu măşti de protecţie, mănuşi şi ochelari
Sursa foto: Facebook/Compania Naţională Poşta Română

Iniţial, directorul General al Poștei Române, Horia Grigorescu, a trimis o circulară către oficiile poștale prin care le-a cerut poștașilor să nu mai livreze pensiile și alocațiile către cetățenii aflați în carantină din cauza coronavirusului.

În urma acestei decizii, au venit reacţii din partea ministrului Transporturilor, dar şi din partea ministrului Muncii care au cerut ca pensiile să ajungă la toate persoanele.

Poştaşii vor purta mască de protecţie, mănuşi, dar şi ochelari în momentul în care vor duce pensiile, alocaţiile, dar şi celealte indemnizaţii sociale celor care se află în carantină, sau sunt izolate în carantină.

Vorbim de peste 30 de persoane care se află în carantină şi alte peste 11.000 de persoane care sunt monitorizate la domiciliu.

×
x close