Antena 3 CNN Actualitate Prefectul de Vaslui a demisionat din funcţie

Prefectul de Vaslui a demisionat din funcţie

Prefectul de Vaslui a demisionat din funcţie
Sursa foto: Foto: Facebook
05 Noi 2019   •   11:53

Prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica, a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că şi-a depus demisia din funcţie.

Prefectul le-a mulţumit ziariştilor pentru colaborare şi a declarat că, în perioada următoare, va decide dacă revine pe postul pe care l-a ocupat în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui sau dacă va lucra în mediul privat. De asemenea, el a menţionat că se va gândi şi dacă se va înscrie din nou în PSD, partid din care a făcut parte până în momentul în care a fost numit prefect al judeţului.

"Vreau să fac public faptul că astăzi (marţi n.r.) îmi dau demisia din funcţia de prefect. Motivele sunt personale, dar ca să intru în detaliu, unul dintre ele ar fi acela că guvernul care m-a susţinut şi a susţinut prin tot ceea ce a făcut judeţul Vaslui tocmai a fost demis. I-a luat locul un alt guvern, un lucru normal zic eu, aşa este în democraţie, drept pentru care lăsăm ca noul guvern să numească un nou prefect. Aşa cum am susţinut tot timpul, nu mă ţin strâns de acest scaun. Aceste funcţii sunt vremelnice şi a fost o onoare pentru mine să ocup această funcţie de înaltă demnitate publică. Cred că am facut-o bine", a spus Eduard Popica.

Eduard Popica a afirmat că, în perioada mandatului său, a avut de gestionat probeleme dificile, cum ar fi situaţiile de urgenţă sau programul de lucru încărcat de la serviciile de paşapoarte şi permise şi înmatriculări auto, menţionând că a reuşit să îmbunătăţească unele aspecte din activitatea acestor servicii.

Prefectul a precizat că nu are cunoştinţă despre o eventuală demisie a actualului subprefect, Mircea Gologan, şi a spus că nu a discutat cu acesta despre demisia sa.

"În contextul în care probabil dumnealui va rămâne, am fost asigurat că toate proiectele noastre vor continua, dar dacă dumnealui va fi destituit din funcţie, atunci cei care vor veni la conducere vor lua la cunoştinţă despre proiectele pe care noi le-am început şi nu sunt finalizate şi sunt ferm convins că le vor finaliza dumnealor. Am un singur reproş vizavi de acest subiect, este vorba despre acel punct de transfuzii sanguine despre care am vorbit că va fi deschis la Vaslui şi care din păcate, din cauza unor licitaţii care nu se mai termină, procedura de achiziţie nu a fost finalizată. Din nou s-a făcut contestaţie, care se judecă la CNSC, dar am promisiunea că acest centru se va deschide şi la deschiderea lui voi participa şi eu personal", a mai spus Popica.

El a afirmat că nu crede în faptul că în următoarele 48 de ore vor fi demişi toţi prefecţii susţinuţi de PSD.

Referitor la declaraţiile premierului Ludovic Orban, care a spus că va urma o perioadă de "depesedizare" a instituţiilor publice, prefectul de Vaslui a afirmat că acest lucru va fi destul de simplu la nivelul judeţului, deoarece mulţi dintre actualii directori de instituţii sunt simpatizanţi sau chiar membri PNL.

Eduard Popica a fost numit în funcţie în luna iunie a anului 2017.

Eduard Popica este de profesie jurist. După ce a lucrat în sistem privat, fiind directorul unui post de radio local din Vaslui, el a deţinut funcţia de consilier juridic la Consiliul Judeţean Vaslui, iar în 2014 a fost numit director al Cancelariei Instituţiei Prefectului, în mandatul prefectului Andrei Puică. În 2016 a revenit pe funcţia din cadrul Consiliului Judeţean, iar la alegerile locale a candidat pentru un post de consilier judeţean.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close