Antena 3 CNN Actualitate Premierul Dăncilă analizează varianta construirii unui spital nou la Bârlad

Premierul Dăncilă analizează varianta construirii unui spital nou la Bârlad

Premierul Dăncilă analizează varianta construirii unui spital nou la Bârlad
22 Mai 2019   •   12:09

Guvernul va analiza varianta construirii unui spital nou la Bârlad, în județul Vaslui, afirmă premierul Viorica Dăncilă și ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Am vizitat Spitalul Bârlad pentru a vedea problemele existente. Am vorbit cu managerul, cu medicii acestui spital şi ne-au semnalat că este nevoie de investiţii, inclusiv luăm în calcul foarte serios construcţia unui nou spital, un spital modern, dotat cu aparatură, astfel încât să corespundă cerinţelor din zonă", a declarat Dăncilă.

"Spitalul a făcut o solicitare pentru dotarea cu echipamente medicale în valoare de 12 milioane de lei. Întreaga sumă a fost aprobată, astfel încât la discuţia cu medicii, cu corpul medical, am putut să dăm veştile bune nu doar pentru ei, ci şi pentru pacienţii care se adresează acestui spital. Este vorba de aparatură pentru diagnostic, pentru tratament, performantă la Spitalul Judeţean Vaslui, pentru că aşa îşi doreşte toată lumea. Pe de altă parte, doamna manager a prezentat nevoia de investiţii, de alocări financiare, inclusiv nevoia de a consolida clădirile existente, având în vedere faptul că acest spital este un spital pavilionat. Din experienţa avută, cârpelile nu se mai potrivesc şi atunci, împreună cu doamna prim-ministru, luăm în calcul foarte serios construcţia unui nou spital, un spital flexibil, cu o structură medicală care să răspundă nevoii de servicii medicale din zonă. Asta nu exclude dotarea în continuare a acestui spital, pentru că această construcţie poate dura între trei şi cinci ani, după estimările noastre. Ca să putem să ne asigurăm că această construcţie va fi realizată, toate aceste aspecte vor fi cuprinse într-o hotărâre de guvern", a spus ministrul Pintea.

50 de miliarde pentru sănătate

50 de miliarde de lei este bugetul pe care guvernarea PSD îl asigură în acest an pentru serviciile medicale necesare românilor. Este un buget istoric, mai mare cu 7 miliarde de Lei față de anul trecut și care, pentru prima dată, reprezintă echivalentul a 5% din PIB.

Se asigură astfel modernizarea și dotarea spitalelor, achiziții de aparatură și echipamente medicale noi, introducerea de noi programe de sănătate și dezvoltarea celor existente, introducerea de noi molecule pe listele de medicamente compensate.

×
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close