Antena 3 CNN Actualitate Premierul propus Sevil Shhaideh are case în Siria. Vezi declarația de avere a PSD-istei

Premierul propus Sevil Shhaideh are case în Siria. Vezi declarația de avere a PSD-istei

Premierul propus Sevil Shhaideh are case în Siria. Vezi declarația de avere a PSD-istei
de M.Z.    |    21 Dec 2016   •   13:39

Sevil Shhaideh, propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru, deține trei imobile (dintre care două în Siria), un spațiu comercial și depozite bancare în valoare de aproape 600.000 de lei, potrivit declarației sale de avere.

Mai exact, este vorba despre un apartament în Constanța și o casă de locuit plus una de vacanță, de 145 de metri pătrați, în Siria. De asemenea, spațiul comeicial deținut se află tot în Siria, mai precis Damasc.

În privința conturilor bancare, cea care a fost ministru al Dezvoltării deține depozite bancare de aproape 600.000 de lei.În declaraţia de avere a acesteia este menţionat şi un împrumut de 20.000 de euro acordat lui Bachir Chhide.

Sevil Shhaideh are și datorii, mai exact un credit în valoare de 60.000 de lei, scadent la sfârșitul anului 2017, conform declarației de avere.

În privința veniturilor obţinute de Sevil Shhaideh în anul fiscal precedent, aceasta a încasat aproape 62.000 de lei ca ministru și 93.000 de la ca membru al CIFGA (Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări) la EximBank SA.

Potrivit aceluiași document, soțul său a avut un venit anual însumat de peste 35.000 lei, ca angajat al Regiei Autonome Judeţene Drumuri şi Poduri Constanţa.

Propunerea social-democraţilor pentru funcţia de prim-ministru este Sevil Shhaideh, a anunţat miercuri preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

×
Subiecte în articol: Sevil Shhaideh
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close