Antena 3 CNN Actualitate Preşedinte al Societăţii Române de Epidemiologie: „Al doilea val nu cred că va avea acelaşi impact“

Preşedinte al Societăţii Române de Epidemiologie: „Al doilea val nu cred că va avea acelaşi impact“

Prof.dr. Doina Azoicăi, cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi şi preşedinte al Societăţii Române de Epidemiologie, a vorbit despre cel de-al doilea val al epidemiei de coronavirus.

Preşedinte al Societăţii Române de Epidemiologie: „Al doilea val nu cred că va avea acelaşi impact“
Sursa foto: Hepta
04 Iun 2020   •   15:53

„Au fost foarte multe momente de evoluţie neaşteptată, sigur că, atâta timp cât a fost declarată pandemie, era de înţeles că vor fi foarte multe cazuri, foarte multe decese, dar se pare că acest virus ne-a surprins prin foarte multe aspecte legate de inconstanţa evoluţiei în diverse zone geografice ale lumii. Ca o observaţie generală, măsurile de protecţie care au fost luate în România consider că au fost adecvate şi luate în timp util, iar populaţia a fost în mare parte compliantă“, a explicat prof.dr. Doina Azoicăi pentru Ziarul de Iași.

În ceea ce priveşte vocile dinspre Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care spun că există şansa ca al doilea val să fie evitat, epidemiologul ieşean susţine că, în continuare, al doilea val este o realitate pe care trebuie să o luăm în considerare în contextul în care circulaţia virusului nu a fost întreruptă în această perioadă şi nu s-a epuizat tot potenţialul de diseminare.

„Depinde foarte multe de procentul de populaţie imunizată în primul val, de aceea este foarte important studiul de seroprevalenţă care va începe sub coordonarea Ministerului Sănătăţii şi care va avea o desfăşurare mai lungă, până în septembrie. Atunci într-adevăr putem să facem prognoze pe baza acestei ipoteze şi putem săestimăm mai bine în funcţie de procentul de populaţie rămas susceptibil. Oricum, nu cred va avea acelaşi impact pe care l-a generat primul val. «Ne-am antrenat», am văzut partea negativă a acestei infecţii, sistemul sănătate trebuie să rămâne în continuare într-o stare de acţiune, să rămânem pregătiţi“, a punctat prof.dr. Doina Azoicăi.

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close